Consilierul din Senat acuzat de trafic de influenţă a scăpat de arestul preventiv. Vasile Zosim a fost arestat la domiciliu
0
Vasile Zosim, consilierul din Senatul României pus sub acuzare că ar fi primit bani, parfumuri şi băuturi alcoolice de la afaceristul de etnie romă Ciupilan, din Meteor, pentru a-l ajuta să obţină contracte de valorificare a fierului vechi, a scăpat de arestul preventiv.
Curtea de Apel Craiova a hotărât ca acesta să fie arestat la domiciliu, după ce, iniţial, Tribunalul Gorj luase decizia de arestarea preventivă pe 30 de zile: „Admite contestaţia formulată de inculpatul Zosim Vasile. Desfiinţează încheierea nr. 23 din data de 11.05.2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi in dosarul 1742/95/2016 al Tribunalului Gorj în sensul că respinge propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de acest inculpat. În baza art. 227 alin 2 Cod pr pen rap la art. 202 alin 4 lit d CPP şi art. 218 CPP ia faţă de inculpatul ZOSIM VASILE măsura preventivă a arestului la domiciliu“.
Şpăgile ar fi fost primite în urmă cu peste doi ani
Vasile Zosim este acuzat de trafic de influenţă. „În fapt, s-a reţinut că, în perioada 2013 — 2014, suspectul a pretins şi primit de la administratorul unei societăţi comerciale suma totală de 43.500 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra conducerii unei companii energetice şi a unei companii de transport petrolier, pentru încheierea unor contracte de achiziţie a unor transformatoare scoase din uz şi deşeuri metalice, la preţuri preferenţiale“, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Procurorii arată că Vasile Zosim, consilier parlamentar în cadrul Senatului – Direcţia Generală Control Juridic şi Securitate Internă, a primit, pe de o parte, băuturi alcoolice şi parfumuri, în sumă de 1500 de lei, şi, pe de altă parte, suma de 42.000 de lei. Consilierul a fost prezentat Tribunalului Gorj pentru emiterea mandatului de arestare preventivă.