Cântăreţul Neluţu Trandafir acuză de pe patul de spital: „S-a dorit externarea mea direct de la UPU“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul de muzică populară Neluţu Trandafir, aflat în scaunul cu rotile, care a fost victima unui accident rutier, în urmă cu o săptămână, susţine că medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu ar fi încercat să ascundă rănile suferite în urma evenimentului rutier.

Motivul l-ar fi constituit faptul că şoferul vinovat de producerea accidentului este soţul unui medic din spital. 

Mai mult decât atât, Neluţu Trandafir spune că medicii de la UPU au vrut chiar să-l externeze, imediat după accident: „Interesul primează mai mult decât orice, chiar şi dfecât viaţa unui om. Au fost interesaţi să nu fiu internat. A venit la spital un prieten, care chiar a rămas uimit când medicul de la UPU a vrut să mă externeze, pentru că nu am nimic, în condiţiile în care eram plin de răni şi apoi s-a constatat, ulterior, că am fractură la piciorul stâng. Prietenul meu s-a opus externării şi a spus că va achita spitalizarea“. 

Şoferul maşinii a venit în salonul în care eram internat împreună cu fiul lui, aflat şi el pe patul de spital, după accident. Nici nu m-a băgat în seamă. Mai mult, mi-a spus că doar mi-a şters maşina, în condiţiile în care este avariată în totalitate. Am vrut să o sun pe poliţista care se ocupă de caz, dar mi-a pus mâna pe telefon şi nu m-a lăsat să sun. A avut o atitudine sfidătoare la adresa mea. Maşina pentru mine însemna picioarele mele“. 

Prietenul lui Neluţu Trandafir, care ocupă o funcţie publică, a confirmat faptul că medicul de la UPU a vrut să-l externeze pe Neluţu Trandafir:

„M-a întrebat cine sunt eu şi de ce mă bag, pentru că discută doar cu pacientul. Am spus că achit eu costurile spitalizării, pentru că nu are cum să pleacă acasă“. 

„Nu putea să fie externat“

Gheorghe Stanciu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a spus Neluţu Trandafir a fost transferat la spitalul din Timişoara pentru a fi operat deoarece la Târgu Jiu ar fi trebuit să plătească piesa care trebuia să i se monteze în picior: „Spitalul Judeţean de Urgenţă nu mai are relaţie cu casa pentru a se deconta costul piesei respective, iar pacientul a găsit un spital din Timişoara, unde se putea face intervenţia, fără să achite costul piesei respective. Nu avea cum să fie externat, având în vedere traumatismele pe care le avea. S-a decis internarea lui în spital“. 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite