Acuzat de tentativă de omor după ce şi-a înjunghiat rivalul de mai multe ori în stomac
0Un bărbat din localitatea Lăzăreşti, de pe raza oraşului Bumbeşti Jiu, este acuzat de procurori de tentativă de omor.
Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi oamenii legii vor cere instanţei de judecată arestarea sa preventivă.
„Conform probatoriului administrat până în prezent s-a reţinut că la data de 21.03.2021, pe raza localităţii Bumbeşti Jiu, sat Lăzăreşti, a avut loc un conflict între mai multe persoane, în cadrul căruia inculpatul G.T. a a aplicat persoanei vătămate C.C., mai multe lovituri de cuţit în zona abdomenului, cu intenţia de a-l ucide, producându-i leziuni ce necesită circa 40-45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi i-au pus în pericol viaţa“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Conform poliţiştilor, conflictul a avut loc între două familii din localitate, care se află în relaţie de rudenie, cu ocazia cumpărării unui imobil. Trei bărbaţi ar fi exercitat acte de violenţă asupra altor doi bărbaţi, care au fost aduşi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.