Ionuţ Badea, înlăturat de la Pandurii
0Preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu, şi-a pierdut şi el postul, pentru că nu a luat măsuri ca să redreseze echipa.
Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu a fost schimbat, în urma înfrângerii suferite ieri, în faţa formaţiei Astra Ploieşti. Pandurii este lanterna roşie a campionatului, cu numai şase puncte. Înlăturarea lui Badea a fost anunţată de directorul general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Daniel Burlan, principal finanţator al echipei Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Badea va pleca împreună cu tot staff-ul tehnic, împreună cu care a venit la Pandurii. „În calitate de reprezentant al principalului finanţator al Clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, am luat decizia de a schimba din funcţiile deţinute la echipa de fotbal, întregul staff tehnic al antrenorului Ionuţ Badea, pentru rezultatele slabe pe care le-a avut echipa în acest sezon“. Daniel Burlan a spus că va fi înlocuit şi preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu: „Împreună cu antrenorii Ionuţ Badea, Dragoş Radu, Vasile Stan şi Luigi Maione, va fi schimbat şi preşedintele executiv Eugen Pârvulescu, pentru că avea sarcina de a lua măsuri în cazul în care echipa nu are rezultate şi nu a făcut acest lucru”.