UVT intensifică parteneriatele cu instituţii din Norvegia prin proiectul ISOSTUD+

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul ISOSTUD este derulat cu sprijinul financiar al programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014
Proiectul ISOSTUD este derulat cu sprijinul financiar al programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014

Un grup de 30 de studenţi ai Universităţii ”Valahia” au realizat o vizită de studiu în Norvegia, în perioada 11 – 14 iunie 2016 în cadrul activităţilor Plus ale proiectului ISOSTUD.

Împreună cu cei patru tutori care i-au acompaniat, tinerii au fost primiţi de către dl. Ikhlaque CHAN, managerul Marie Plahte, centru care asigură sprijin copiilor şi tinerilor din categorii vulnerabile. Aflat în subordinea municipalităţii din Baerum, centrul Marie P. susţine prin consiliere şi activităţi specifice nevoile copiilor şi tinerilor din comunitatea locală aflaţi în situaţii de risc. 

Studenţii din cadrul proiectului ISOSTUD+ au avut ocazia să cunoască în detaliu, de la dl. Chan şi colaboratorii săi, activităţile organizate de centrul Marie Plahte şi provocările cu care se confruntă în misiunea sa.

Marie P. desfăşoară programe speciale cum ar fi cel destinat tinerilor foarte inteligenţi (”Silicon Valley Program”), prin care sunt ajutaţi de profesori pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Un alt program de succes este menit să asigure legătura dintre generaţia tânără şi cea vârstnică (”I Pad Course for Old People”), senorii fiind ajutaţi de tineri să înveţe cum să utilizeze noile tehnologii. Se adaugă activităţi zilnice precum sprijin pentru îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, mese gratuite, închirierea de articole sportive,  excursii la mare şi la munte, tabără de vară.

Schimb de experienţă la Center for Equality din Hamar

Cadre didactice ale Universităţii „Valahia” din Târgovişte au participat în perioada 20– 23 iunie 2016 la un schimb de experienţă în Norvegia. Cei trei membri ai echipei române au fost primiţi de către Center for Equality din localitatea Hamar. Întâlnirile cu gazdele norvegiene au fost menite să asigure universitarilor români noi informaţii şi schimb de bune practici în privinţa comunicării cu persoanele din grupurile vulnerabile şi gestionării unor proiecte special destinate acestora.  

Activitatea face parte din măsura 2B a programului RO10-CORAI, şi este acordată ca o facilitate suplimentară a proiectului „Incluziunea socială şi profesională a tinerilor aflaţi în situaţii de risc” ISOSTUD - PET009.

Reuniunile organizate cu membri ai organizaţiei Center for Equality s-au axat pe modul cum sunt abordate, de către instituţia gazdă, problemele egalităţii de gen, non discriminării, integrării persoanelor cu dizabilităţii sau din alte categorii vulnerabile. 

Cooperarea bilaterală, o prioritate pentru granturile SEE

Proiectul ISOSTUD este derulat cu sprijinul financiar al programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea consolidată a proiectului este de 1.654.083,09 lei, fonduri SEE nerambursabile şi contribuţie publică. 

Măsura 2B a programului RO10-CORAI asigură o finanţare suplimentară, menită să susţină eforturile instituţiilor româneşti de a dezvolta relaţii de parteneriat cu instituţii din ţările membre ale Spaţiului Economic European, Norvegia fiind principalul stat donator al granturilor SEE.

Pe lângă cunoaşterea instituţiilor gazdă, schimbul de experienţă sau bune practici şi dezvoltarea de noi acorduri bilaterale, atât cadrele didactice, cât şi studenţii Universităţii ”Valahia” au avut oportunitatea de a se familiariza cu elemente specifice culturii norgeviene, obiceiuri, locuri şi obiective de referinţă ale acestui stat, obiectiv declarat al granturilor SEE.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite