Conflictul de muncă de la AITT, departe de a fi stins. Sindicaliştii vor salarii mari, prime de vacanţă, haine şi bonuri de masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijloacele de transport în comun ale AITT, societatea care asigură transportul în Târgovişte şi în imprejurimi, îşi urmează în continuare programul zilnic.

Până să declanşeze greva, angajaţii aşteaptă un răspuns de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa, acolo unde au fost înaintate, săptămâna trecută, notificarile privind existenţa unui conflict de muncă la societatea târgovişteană. 

Însă, până la a declara deschisă greva, mai există o etapa de conciliere, hotărâtoare privind încetarea temporară a activităţii. 

Desi preşedintele sindicatului Cartel Alfa, Nicolae Dragodănescu, a declarat că presiunile asupra angajaţilor continuă şi că are dovezi în privinţa acestui lucru, el a precizat că nu a depus plângere la Parchet, aşa cum ameninţa vineri, deoarece speră încă în rezolvarea pe cale paşnică a situaţiei. 

Angajatii AITT sunt nemultumiti din cauza salariilor mici şi a volumului mare de muncă. De cealaltă parte a baricadei, Asociatia Investitorilor Transport Târgoviste a declarat că “nu a eliminat şi nici nu a tăiat vreun beneficiu al angajaţilor săi în ultimele 24 de luni , dimpotrivă a mărit cu 10% salariul de bază al şoferilor de autobuze. 

În plus, societatea informează că revendicările sindicatului Valahia sunt excesive şi depăşesc posibilitatile financiare ale societăţii.

“Sindicatul Valahia solicită, printre altele, un salariu bază de 1800 lei, respectiv 2100 lei de la 01 ianuarie 2017, sporuri de muncă de până la 65% aplicate la salariu de bază, bonuri de masă, prime de Paşte, Crăciun, de vacanţă şi de Ziua AITT, zile libere în plus faţă de cele legale, cămăşi, pantaloni, sacouri, pantofi etc., cadouri de Paşte şi de Crăciun, bilete de odihnă şi tratament plătite, câte 2 abonamente cu călătorii nelimitate pentru fiecare angajat şi minimum 11 kg de carne de pui pe luna pentru fiecare angajat” se arară într-un comunicat de presă.

Conducerea AITT a mai adăugat că îşi doreşte încetarea conflictului de muncă fără să fie afectat transportul public în Municipiului Targovişte şi localităţile limitrofe.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite