Un şef de post de poliţie din Suceava a fost bătut în propria curte de un scandalagiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi i-au trimis în judecată pe Dan Olenici şi pe fiii acestuia, Cristian şi Săndel Olenici, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi violare de domiciliu. Aceştia sunt acuzaţi că au intrat în curtea şefului de post din Horodnic de Jos, unde, Dan Olenici l-a lovit cu pumnul pe poliţist.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Dan Olenici, de 49 de ani, din comuna Horodnic de Jos, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi violare de domiciliu, Cristian-Daniel Olenici, de 18 ani şi Săndel Olenici, de 17 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu.

La data de 3 decembrie 2016, la ora 20.47, şeful Postului de Poliţie Horodnic de Jos, agentul şef principal Cristian Darabană, a anunţat faptul că în timp ce se afla la locuinţa sa de serviciu a fost agresat de Dan Olenici, de 49 de ani, din localitate şi de doi tineri din aceeaşi localitate. Agresorul este cunoscut pe raza comunei ca o persoană violentă, fiind cercetat de poliţist într-un dosar penal de lovire şi având în lucru la postul de poliţie un alt dosar penal.

În ziua de 3 decembrie a.c., în jurul orei 20.40, Dan Olenici, de 49 de ani, împreună cu fiii săi, Cristi şi Săndel Olenici, s-au deplasat la locuinţa de serviciu a poliţistului, după ce în prealabil tatăl îl ameninţase telefonic pe poliţist. După ce au ajuns la locuinţa şefului de post, toţi au pătruns în curte fără drept, Dan Olenici a bătut la uşă, iar în momentul în care poliţistul a ieşit să vadă ce se întâmplă, a fost lovit.

În urma cercetărilor făcute de oamenii legii şi a probelor administrate la dosar, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, s-a dispus prin ordonanţă reţinerea suspecţilor pentru o perioadă de 24 de ore, aceştia fiind introduşi în arestul IPJ Suceava. În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpaţilor, Dan Olenici a mai fost cercetat penal şi sancţionat administrativ cu amendă într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Rădăuţi.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Alte ştiri pe această temă:

UPDATE Poliţişti agresaţi în târg la Osica. Oamenii legii au intervenit să aplaneze un conflict. Agresorul este în arest

Peste 15 ani de închisoare pentru trei hoţi care au atacat cu butelii poliţiştii după ce au fost prinşi la furat

Poliţist bătut şi cu uniforma ruptă în urma unei intervenţii într-un local

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite