Suceava: Părinţii caută disperaţi un loc la grădiniţe
0Sute de preşcolari au rămas fără un loc la grădiniţele cu program prelungit din Suceava. Noul an şcolar se apropie şi mulţi părinţi s-au trezit că nu au unde să-şi ducă micuţii. Deşi perioada înscrierilor a trecut, aceştia fac eforturi pentru a găsi un loc.
În majoritatea grădiniţelor cu program prelungit nu mai sunt locuri libere pentru copiii de grupa mică.
Pe listele de aşteptare
La foarte multe unităţi sunt întocmite liste de aşteptare, pe care se regăsesc zeci de copii. Părinţii care vor acum să-şi înscrie micuţii la o grădiniţă cu program prelungit nu au nicio şansă.
Disperaţi, sucevenii se văd nevoiţi să-i înscrie la instituţii particulare, unde trebuie însă să plătească mai mult. Conform normelor Ministerului Educaţiei, într-o grupă ar trebui să fie maxim 20 de copii, iar acum sunt grădiniţe în care sunt şi până la 40. „Avem înscrişi 78 de copii pentru cele două grupe mici. Normal ar fi să avem maxim 40-50. E foarte greu pentru o educatoare să supravegheze şi să educe în acelaşi timp atâţia copii, însă am ţinut cont de solicitările părinţilor“, ne-a declarat Maria Matei, directorul unei grădiniţe cu program prelungit.
Deşi s-au terminat în mai, foarte mulţi părinţi încă mai încearcă. „Au venit foarte mulţi din străinătate să-şi înscrie copiii, dar nu i-am putut ajuta. Nu mai avem locuri. Acum avem în lista de aşteptare 20 de copii pentru grădiniţa noastră“, a adăugat Matei.