Suceava: Continuă seria înecurilor
0După două zile de căutări, trupul bărbatului în vârstă de 45 de ani, înecat în apele râului Moldova, pe raza localităţii Praxia, comuna Fântâna Mare, a fost găsit.
Un bărbat din comuna Udești a decedat astăzi, 26 iulie, înecat într-o fântână.
La sosirea pompierilor suceveni, J.C. fusese scos din fântână de câtre vecini. Deși i-au fost aplicate manevrele de resusitare, a fost prea târziu.
Pompierii din Fălticeni a început căutările lui U.C., un bărbat înecat în ziua de joi, 23 iulie, pe care l-au găsit două zile mai târziu.
Aceștia au folosit barca pneumatică şi mijloacele specifice din dotare: căngi, cordiţe etc. Pompierii au recuperat ieri, trupul neînsufleţit și l-au predat organelor în drept.