Patronul firmei de pază Ardia din Balş, reţinut pentru audieri într-un dosar de evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Remus Constantin Anghelescu, patronul firmei de pază Ardia din oraşul Balş, judeţul Olt, a fost ridicat din municipiul Craiova de anchetatorii Serviciului Teritorial al DIICOT Craiova, miercuri – 5 iunie, şi dus la audieri la sediul instituţiei. Acesta este suspectat că, alături de alte 20 de persoane, printre care şi şeful Gărzii Financiare Mehedinţi, ar fi implicat într-un dosar de evaziune fiscală soldat cu o pagubă de 2,2 milioane euro.

Acţiunea de miercuri a fost coordonată de procurorii Serviciului Teritorial Craiova al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat constituit din 20 de persoane din Mehedinţi, Dolj şi Olt, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Anchetatorii DIICOT  au efectuat  un număr de 24 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor, precum şi la sediile unor firme, pe raza judeţelor Mehedinţi - 21, Olt - 2 şi Dolj - 1. Printre cei ridicaţi de oamenii legii şi duşi la audieri s-a aflat şi Remus Constantin Anghelescu, patronul firmei de pază Ardia din oraşul Balş, judeţul Olt.

“Membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale utilizând mai multe societăţi comerciale controlate direct sau prin persoane interpuse, prin  înregistrarea în evidenţele contabile a unor  facturi fiscale aferente  unor operaţiuni comerciale fictive în cuantum de peste 29 milioane lei, pentru care au dedus în mod ilegal TVA şi au diminuat impozitul pe profit. Activitatea infracţională a fost sprijinită de către un comisar şef din cadrul Gărzii Financiare Mehedinţi şi un director executiv din cadrul DGFP Mehedinţi. Prejudiciul cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat depăşeşte suma de 2.200.000 euro. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire  a unui astfel de grup,  evaziune fiscală şi spălare de bani”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

La sediul Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT au fost conduse în vederea audierii 21 de persoane, urmând ca, după finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale în cauză. Printre suspecţii reţinuţi şi duşi la audieri s-au mai aflat: Gheorghe Huza - comisarul şef al Gărzii Financiare Mehedinţi, Violeta Crăciun - director executiv al Finanţelor Publice Mehedinţi, Viorel Sorin Duducea - patronul SC Via Vita Construcţii SRL din Mehedinţi, cunoscut în zonă ca fiind un “rege al asfaltului”.

De menţinonat că acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate din Mehedinţi şi Olt, suportul tehnic şi informativ fiind asigurat de către S.R.I. Mehedinţi şi Timiş. Faptele învinuiţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 din Codul de Procedură Penală referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
 

Vă mai recomandăm:

Percheziţii la foc automat în Olt şi alte 13 judeţe după evazionişti „de lux”

Spărgători de locuinţe din Balş, săltaţi de mascaţii IPJ Olt

 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite