Olt: 17 percheziţii într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că şi-au însuşit combustibil din cota lunară alocată unor autospeciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şaptesprezece percheziţii au fost făcute de poliţiştii din judetul Olt într-un dosar în care mai multe persoane sunt cercetate deoarece, între 2015 şi 2018, şi-ar fi însuşit combustibil.din cota lunară alocată unor autospeciale. Anchetatorii au pus în executare 16 mandate de aducere, persoanele respective fiind duse la audieri.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Olt, poliţiştii Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice au făcut, miercuri, 17 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediul unei unităţi medicale din oraşul Corabia.

Percheziţiile au fost făcute într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt bănuite că, în perioada 2015-2018, şi-ar fi însuşit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituţiei publice. Prejudiciul urmează a fistabilit în urma cercetărilor, au precizat anchetatorii.

Conform presei locale, instituţia la care au avut loc percheziţii este staţia de Ambulanţă Corabia.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe bidoane cu motorină.

Totodată, au fost puse în executare 16 mandate de aducere, persoanele fiind duse la sediul Poliţiei oraşului Corabia pentru audieri.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.

În acţiune au fost angrenaţi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Olt şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite