Disperare în târgul de săptămână de la Osica de Sus. Vânzător de miei: „Nu merge piaţa!“
0Cu o săptămână înainte de Paşti, fermierii care şi-au pus speranţa că-şi vor vinde mieii şi ieduţii celor care-i vor pune pe masa de sărbătoare se uită lung după clienţi. În târgul de săptămână de la Osica de Sus, din Olt, deşi e puhoi de lume, vânzarea merge aşa de prost încât, spun fermierii, nici pe nimic nu i-ar putea da.
Sute de miei şi ieduţi şi-au aşteptat zadarnic noii stăpâni în târgul de săptămână de la Osica de Sus, deschis, tradiţional, duminica. E cel mai mare din judeţ, aşa că şi fermierii şi-au pus toate speranţele că dau lovitura aici. Cei care, de-acum, vin de mai bine de două săptămâni, şi au cam văzut cum stă treaba, ştiu că nu merge, aşa că ar fi bine să-i dea, chiar şi cu preţ mai mic.
„Am 70 acasă, am luat doar câţiva cu mine, să văd cum merge, dar nu e bine deloc. E mai prost ca anul trecut. Ceri 8 lei, până la 10 lei în viu, anul trecut s-au vândut şi cu 12 – 14 lei, şi nu te-ntreabă nimeni!“, se plânge un tânăr fermier, care se va baza tot pe reţeaua de clienţi formată prin intermediul prietenilor.
„Eee, păi anu’ trecu i-a strâns cu tiru’, pentru Israel, ce, mai e ce-a fost? Ăia mănâncă 5 milioane, românii mănâncă un milion, nu prea e acelaşi lucru!“, se bagă-n vorbă şi vecinul băiatului.
Pe cumpărători, care trec agale de colo-colo şi nici nu-ntreabă, nici măcar nu se opresc, decât rar, enervându-i pe târgoveţi, nu-i impresionează nici măcar rasele mai deosebite. „Ăsta e carabas de Teleorman. Le-am adus să le plimb, nu cred că vând ceva!“, spune cu mândrie stăpânul animalelor mari, frumoase, dar tot fără căutare.
Copiii care s-au trezit cu noaptea-n cap să plece cu „ai lor“ la târg ocolesc mieluţii şi iezii care, legaţi de picioare, prin căruţe, prin camionete, prin remorci, parcă imploră mila. Se opresc în schimb la iepuri, de toate felurile şi pentru toate buzunarele, de la 10, până la 35 de lei bucata.
„Mai e deschis sâmbătă, da’ ce, credeţi că e altceva?“
La sectorul autorizat temporar pentru sacrificarea mieilor e aglomeraţie mare. Băieţii tocmiţi să taie mieii şi iezii aleşi de clienţi din ţarc scrutează mulţimea, mai fixează câte un curios, întrebând siguri pe ei: „Pe care vi-l dau, mai mic, mai mare?“, dar cei mai mulţi răspund din vârful buzelor: „Aa, nu, eu iau curcan!“, sau „Ce, ăsta e prea mic, se usucă-n untură de nu mai rămâne nimic de el!“, evitând să spună că doar curiozitatea i-a mânat într-acolo. „Ce ne mai întrebaţi cum merge, nu se vede? 20 de lei, la fel ca anu trecut, dar degeaba! Nu sunt mari, nu sunt nici mici, dar piaţa merge prost. N-are lumea bani, doamnă, asta e, cu ce să cumpere?! Ia salariu’ omu’ şi are găurile gata făcute, nu-i mai rămâne lui de miel!“, se plânge un măcelar care nu prea a terminat, de când a venit, pauza.
Altul, tocmai ce e pus de-un client să-i taie o bucată de carne. „Eu o pulpă vreau, nu mai mult, că nu mâncăm, mai mult aşa, de poftă!“, se scuză clientul că nu cumpără mai mult.
„Asta e, bă, mergem cu ei acasă, îi tăiem şi-i mâncăm. Care creşte, creşte, se face mare şi-ai terminat! Ce să faci, acum, dacă nu se caută!“, se consolează unii pe alţii crescătorii.
Mai au o speranţă. Deşi e târg de duminică, organizatorii au stabilit să-l deschidă şi-n sâmbăta Paştelui. „Anu’ trecut a fost bine în ultimele zile, i-am dat şi cu 14 lei în viu, da’ nu mai avem noi norocul ăsta!“, par, totuşi, neîncrezători fermierii care n-au reuşit să dea nici un sfert din marfa adusă la vânzare.
„Mă mai uit, că destul n-oi mai vedea când m-oi duce!“
Târgul geme de lume, de-abia-ţi faci loc pe jos, şirul de maşini parcate de-o parte şi de alta a străzii prin care se face accesul a trecut de un kilometru. Cei care ştiu cât de cât locul au intrat pe islaz şi se întorc în sat ocolind aglomeraţia. Mulţi, cei mai mulţi, din localităţile apropiate, vin dintr-un fel de obişnuinţă, „să semneze condica“. Îşi au tabieturi, trec pe la standul cu gogoşi, îşi umplu punga şi pentru acasă, mai mănâncă în fugă doi mici, în fumul gros, că doar nu-s oltenii atât de bisericoşi încât să ţină toţi postul,dau ocol pe la toate tarabele, dacă au bani în buzunar mai cheltuie şi pe ce n-aveau de gând, se mai opresc o dată la ieşire, la terasa de unde muzica răsună încă de la ivirea zorilor...
Printre târgoveţi, nea Titi Telu, omul „de-o seamă cu târgu’“. Are 80 şi de ani, dar e nelipsit, dacă nu vine înseamnă că s-a-mbolnăvit, a păţit ceva. E din Pârşcoveni, comuna vecină, şi la târg ajunge acum mai puţin să vândă, mai mult să vadă lumea. „Mă mai uit, că destul n-oi mai vedea când m-oi duce!“, spune omul, sorbind parcă din priviri tot ce vede. Are lângă el câteva linguri din salcie şi cozi de unelte. Puţini îl mai întreabă. Lingurile nu mai arată ca pe vremuri, nu mai are nici putere, nici nu mai vede bine să le finiseze.
„Nu mai văd bine cu ochiu’ ăsta, o mână nu mă mai prea ajută, ce să-i faci, trec anii!“, e nea Titi conştient că-i slăbesc puterile. „Nu mai fac ălbii, c-au ieşit maşinile ăştea la curent, cine mai spală în ele. Nu mai afc nici copaie, că nu mai frământă lumea, vine şi pâinea şi cozonacu’ dimineaţa la magazin. Mai vin acasă din sat să le pun câte-o coadă la sapă sau la secure. E 10 lei cu tot cu pus, că dac-o ia şi nu se nimereşte, nu mai ştie s-o facă, aşa o ia pusă!“, spune într-o doară nea Titi, n-are prea mare chef de vorbă. „Să trăieşti! Ce faci, bă, nea Telule?“, îl salută cunoscuţii. „E-te, păzesc marfa!“, rosteşte bătrânul, tot scump la vorbă.
E trecut de 9,00, dar târgul nu s-a spart. Pentru comercianţi a mers mai prost decât se aşteptau, însă nici de ales nu au. La sectorul de lactate nu se mai vinde înăuntru, au năvălit toţi la uşa halei, poate-poate se lovesc de ei clienţii şi se mai agaţă de ceva. Dau cu 5 lei pet-ul de doi litri de lapte, cu 10 lei telemeaua de vacă şi cel mult 14 lei cea de oaie.
Au încă destulă. Vin femeile „şi-ncearcă“ bucata de brânză cu degetele, să vadă dacă e din sădilă, jumătate zer, sau e mai veche. Vânzătorii se mai evervează, îşi mai înghit vorbele, doar-doar or cumpăra clienţii. Dar nu, se trece mai departe. „Am opt vaci acasă, am lapte, fac brânză, da’ să dai pe nimic, aşa ar vrea lumea. În sat să ştiţi că mai dau, ne ştie lumea, ştie că lucrăm curat, are încredere. Pe degeaba n-o dăm, mai bine-i dau drumu’ laptelui pe şanţ!“, spune cu amărăciune femeia venită de la Fălcoiu să-şi vândă brânza.
Flori în ghiveci, mături, legume, fructe, verdeţuri, răsaduri, furaje, cereale, făină, haine, haine vechi, fel de fel de obiecte de uz casnic, harnaşamente, mobilier din lemn, obiecte de fierărie, până şi cruci de piatră sau marmură găseşti în târgul care se întinde pe câteva hectare. De altfel, târgurile de săptămână au ajuns speranţa comercianţilor care, în rest, se uită în fiecare zi, lung, după clienţi în pieţele de prin oraşele judeţului sau în magazinele deschise prin satele de unde se adună duminica la Osica de Sus.
Se încarcă comentariile...
