Secretele lui Badea Cârţan, legendarul ţăran român care a mers pe jos până la Roma. A dormit lângă statuia lui Mihai Viteazul şi pe soclul Columnei lui Traian
0Momente mai puţin cunoscute din viaţa legendarului Badea Cârţan sunt prezentate de doi fii ai satului Cârţişara într-o broşură tipărită în anul 1936.
Fragmentele din broşura scrisă de Miron şi Nicolae Budac sunt citate în „Monografia satului Cârţişoara” scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache şi apărută la Editura Megamix din Iaşi. Volumul editat în 1936 şi citat de cei doi autori surprinde şi momente mai puţin cunoscute din viaţa unuia dintre cei mai cunoscuţi ţărani români. Redăm mai jos câteva pasaje:
La 16 ani nu ştia să citească
„Piscurile şi văile acestor munţi legănară copilăria micului cioban care până la o vârstă destul de înnaintată (16 ani) nu ştia să slovenească o buche; totuşi văzând că nu este deosebire între limba vorbită de el şi cea a ciobanilor de peste graniţă, şi-a dat seama că soarta poporului nostru nu este de a trăi despărţit, o parte dincoace, cealaltă dincolo de Carpaţi. Mai târziu, piscurile cu profilurile lor cedară zărilor infinite ale Bărăganului, unde se duse să ciobămească vreme de 17 ani. Aci, în tovărăşia lui Ion Cotigă din comuna Săcele, învăţă a citi şi a-şi da seama de nedreptatea istorică săvârşită faţă de poporul nostru. Istoria Românilor şi Istoria Romanilor pe care le citi din doască-n doască îi oţeliră sufletul, îi deschiseră orizonturi asupra latinităţii neamului şi-i înnobilară fiinţa pentru sfânta cauză naţională”.
A dormit nopţi întregi lângă statuia lui Mihai Viteazul
„Tot citind în cărţile lui de istorie de unde află despre faptele eroice a aceluia ce înfăptuise pentru scurt timp şi pentru prima oară unitatea tuturor românilor, fără să stea prea mult pe gânduri, lăsa oile în grija ciobanilor angajaţi, o luă pe potecile lăturalnice ale Carpaţilor şi nu se opreşte decât la statuia marelui domnitor ce înfăptuise pentru prima dată unirea. Nopţi de-a rândul a dormit lângă marele monument al lui Mihai Viteazul, până când într-o seară servitorul lui V.A.Urechia, trecând prin spatele statuii, îl recunoscu a fi de prin judeţul său şi-l înduplecă să meargă cu el. A doua zi, după ce Ion, noua lui cunoştinţă, povesti stăpânului său cele petrecute, Badea Cârţan se afla în faţa marelui cărturar şi istoric, preşedinte al Ligii Culturale, care descoperind la acesta sentimente naţionale şi dragoste faţă de cărţi, a rămas mirat, surprins şi prinse dragoste faţă de ardeleanul nostru. Ceasuri întregi a stat cărturarul de vorbă cu Badea Cârţan, explicându-i acestuia multe taine din istoria românilor şi a romanilor, îl duse la întâlnirile Ligii Culturale, îl prezentă lui Tocilescu, lui Istrati şi multor alţi membri ai Ligii. Pe de altă parte îl delegă pe Ion, servitorul său, ca însoţitor, spre a-i arăta dar mai ales a vizita redacţiile ziarelor de atunci, Ateneul şi muzeele din capitală”.
A ajuns în mâinile poliţiei italiene
„În anul 1856 luă drumul Romei şi, după două luni de mers pe jos, străbătând câmpii, văi, dealuri, învingând obstacolele puse în cale de munţii Alpi, ajunge mulţumit la rădăcina Columnei lui Traian, pe care o admiră în toată măreţia sa. Din dragostea descoperită faţă de acest simbol al originii sale îşi întinde sarica, pune capul pe soclul Columnei şi doarme toată noaptea somnul satisfacţiei pentru datoria împlinită, la picioarele strămoşului său. Dimineaţa, agentul de poliţie pe care zadarnic se străduia să-l facă să înţeleagă că-i este „frate”, că Roma este „mama noastră comună”, îl ia de lângă monument şi-l predă în chestura poliţiei. A găsit însă înţelegere şi ocrotire la Legaţia Română, unde prezenţa sa a produs mai întâi multă curiozitate şi mai apoi mult entuziasm. Prin intermediul funcţionarilor Legaţiei, Badea Cârţan a făcut cunoştinţă cu mulţi fruntaşi ai vieţii publice italiene, filo-români, care arătară o deosebită admiraţie pentru ciobanul nostru, având astfel şansa să viziteze Senatul, Forumul, Capitoliul şi multe alte instituţii ale Romei”.
De vorbă cu regele Carol I
„Patru săptămâni încheiate a stat Badea Cârţan la Roma, apoi pleacă şi vizitează Neapole, Pompei, Capri, Ancona, de unde prin Fiume se înnapoiază în ţară. Sosit în Bucureşti, el stârneşte curiozitatea oamenilor politici şi a reporterilor de ziare. În câteva zile se făcu cunoscut întregii opinii publice bucureştene. Studenţii îl invitau la întrunirile lor, unde-şi spunea şi el cuvântul, aşa cum ştia şi simtea despre „maica Roma” şi despre românii asupriţi. V.A.Urechia, adânc mişcat de naţionalismul lui înfocat, îi acordă protecţia considerându-l ca un pion şi un apostol al neamului. Porţile palatului regal îi erau întotdeauna deschise şi însuşi regele Carol I nu evită să stea de vorbă cu ciobanul îmbrăcat în sarică şi încălţat cu opinci”.
Amintiri cu „ciobanul cărturar”
„O mică amintire păstrăm şi noi din viaţa fostului nostru consătean. Eram copii pe vremea când Badea Cârţan sub umbra salcâmului înflorit din grădina casei sale, cu ochelarii încălecaţi pe şeaua nasului său coroiat, întorcea filă după filă. Oamenii făcuseră cerc în jurul său, iar noi cei mici ne înghesuiam printre cei mari, pentru a fi cât mai aproape de ciudatul cioban cărturar”.
La plimbare pe bulevardele Parisului
„Din cărţile de istorie de care prinsese dragoste nemărginită, Badea Cârţan aflase că francezii sunt şi ei de gintă latină, iar din momentul în care venerabilul profesor V.A.Urechia i-a explicat că lumina ştiinţei, artei şi principiul politic al naţionalităilor ne vin de acolo, se hotărî să plece spre apus de soare. Astfel în anul 1879 îl găsim la Paris, minunându-se de măreţia „oraşului-lumină”. Prin bulevardele largi şi împodobite de splendoarea feerică a vitrinelor cu căciula-n stânga şi cu măciuca-n dreapta, Badea Cârţan avea iluzia că se află într-un palat regesc. Şi aici, ca peste tot pe unde a umblat, el a stârnit curiozitatea tuturor celor cu care se întâlnea. La Paris omul a găsit ospitalitate la studenţii români în mijlocul cărora Badea Cârşan a fost foarte fericit să-şi poată manifesta sentimentele lui naţionale”.
În vizită la Ierusalim, la mormântul Mântuitorului
„Îşi propusese să meargă la locul sfânt, la mormântul Mântuitorului. Era de acum o figură cunoscută în România. Autorităţile româneşti îi asigură un bilet gratuit pe calea ferată şi pe apă până al Constantinopol, mai departe urmând să se descurce singur. Se angajează ca lucrător pe un vas rusesc, trece prin Alexandria la Iaffa şi de aci pleacă iar pe jos sre Ierusalim. Greutăţile drumului la acea vreme şi riscurile pe care le-a întâmpinat pentru realizarea dorinţei sale de a se închina la mormântul sfânt sunt lesne de înţeles. Asistând al serviciile religioase ce se făceau la sfântul mormânt al Mântuitorului nostru Isus Hristos, el avea să constate cu regret că aici se făceau slujbe în toate limbile pământului, numai în româneşte nu. Pentru asta a trăit un mare moment de ciudă. Şi mai consideră el ca o mare ruşine faptul că oraşul sfânt se află în mâinile păgânilor care au transformat faimosul palat al lui David în cazarmă militară. Se duse de aici la râul Iordanului să vadă apa în care a fost botezat Mântuitorul. S-a bucurat să se boteze şi el, făcând baie în apa sfântăa Iordanului, ca mai apoi, prin Constantinopol, să se întoarcă din nou la Bucureşti”.
Acasă la familia regală
„Admirator atent al faptelor înţelepte ale regelui Carol I, propagandistul român pleacă pe Dunăre în sus ca să vadă cu ochi proprii Castelul de la Sigmaringen, locul în care se născuse „Şoimul de la Griviţa”. O săptămână întreagă a fost găzduit al castel de însăşi bătrâna mamă a regelui, iar la plecare a fost îmbrăţişat chiar de fratele regelui, prinţul Leopold, tatăl prinţului moştenitor al tronului României, viitorul rege Ferdinand I Întregitorul, pe care Badea Cârţan nu va mai apuca să-l vadă încoronat la Alba Iulia, el aflându-se atunci trecut la cele veşnice de mai mult de un deceniu”.
Patru care pline cu cărţi i-au fost confiscate şi arse
„Autorităţile superioare ale statului maghiar, simţind pericolul ce izvora din cărţile de propagandă naţională pe care Badea Cârţan le trecea Carpaţii şi le răspândea românilor din Ardeal, au dat dispoziţie severă de confiscare a lor. Comoara sa sufletească compusă din multe mii de volume, gazete, reviste, publicaţii în limba română aduse cu atâta amar şi trudă în spate pe potecile ascunse ale munţilor noştri, aranjate rânduri-rânduri, o parte într-una din camerele şcolii primare confesionale din Oprea Cârţişoara, iar altele la amicul său Ioan Şari, au fost confiscate de prim-pretorul plasei de atunci, însoţit fiind de câţiva jandarmi. Toate au fost încărcate pe patru care, apoi transportate la Braşov, unde au fost arse iar el, Badea Cârţan, aruncat în temniţă şi judecat , fapta lui fiind socotită un act de uzurpare a statului maghiar. Procesul a fost încredinţat unui judecător sas care din tentaţia de a câştiga simpatia autorităţii maghiare a aplicat paragrafele cele mai severe ale legii, condamnându-l pe Badea Cârţan al nostru la un an închisoare. După 6 luni, numai la intervenţia regelui Carol I către Franz Iosif împăratul Austro-Ungariei martirul Badea Cârţan a fost graţiat şi eliberat din temniţă”.
A murit într-un castel din Poiana Ţapului
„Nenorocirea a făcut ca într-una din multele sale călătorii, pe când se întorcea de la Bucureşti, să fie prins pe crestele Carpaţilor de un viscol puternic, din care cauză Badea Cârţan îngheţat de frig, cu desagii de cărţi de care nu se îndura să se despartă, să rătăcească câteva zile prin munţi şi să se îmbolnăvească grav. Simţindu-şi sfârşitul aproape, revine în patria mamă, cu dorinţa de a muri pe pământ liber românesc, pământ fără asupritori. Doamna Lahovary, soţia fostului ministru plenipotenţiar la Roma, care îl cunoştea şi îi aprecia spiritul patriotic şi de total sacrificiu pentru naţia sa, îi oferi o cameră în castelul său de al Poiana Ţapului, unde Badea Cârţan îşi petrece ultimele sale zile. Acela pe care nu duşmanii personali ci numai eforturile supraumane şi intemperiile pe care le lua în piept îl gârboviră se stinse ca o făclie în ziua de 7 august 1911 la ora 10. Trupul neînsufleţit i-a fost transportat cu un automobil al morga spitalului din Sinaia, de unde îmbrăcat într-un costum mocănesc fu luat şi depus la capela spitalului. Înmormântarea avut loc în ziua de 10 august la ora 5. Serviciul divin a fost oficiat de 3 preoţi în prezenţa excelenţei sale doamna Lahovary, a primarului, a secretarului primăriei Sinaia, care au depus două frumoase jerbe de flori, legate cu panglici tricolore, şi a unui numeros şi select public. Sicriul cu corpul neînsufleţit a fost dus la cimitirul oraşului Sinaia, urmat de reprezentanţii autorităţii comunale, de membrii Ligii Culturale Române, de mulţime de reprezentanţi ai societăţilor locale şi de un numeros public. Pe crucea mormântului său încercuit de un frumos grilaj de fier forjat se pot citi cuvintele: „Aci doarme badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.
Vă mai recomandăm:
Mâncărurile tradiţionale ale romilor sunt simplu de făcut, foarte săţioase şi, spun cei care le-au testat, extrem de savuroase. Şah Hai Mas-ul, puiul pe sâr a la Lulica, bândăreţul sau săviacul sunt preparate uşor de făcut de către orice gospodină.
Vestitul salam de Sibiu era considerat, în comunism, unul dintre produsele de lux din România. Producţia mergea în cea mai mare parte la export. „Adevărul“ vă spune povestea gustosului salam.
Vestită nu doar în ţară ci şi în afara graniţelor ei, telemeaua de Sibiu se face şi acum după reţete vechi, transmise în familiile de oieri din generaţie în generaţie. Gustul deosebit depinde de mai mulţi factori, de la compoziţia păşunilor unde sunt duse oile până la modul de preparare şi păstrare.