Curtea de Apel Alba a dispus punerea în libertate a notarului Răzvan Mărginean şi al altor 6 inculpaţi din dosarul cămătăriei. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, marţi seara, punerea în libertare a şapte dintre inculpaţii din dosarul cămătăriei de la Sibiu.

Printre cei şapte inculpaţi în cazul cărora a fost dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a interdicţiei părăsirii ţării se numără inclusiv notarul Răzvan Mărginean. Inculpaţii nu sunt însă deocamdată liberi, deoarece procurorii au făcut recurs, iar verdictul final aparţine magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Până la pronunţarea de la Bucureşti cel puţin, inculpaţii rămân în arest. 

Alături de notar, s-a dispus punerea în libertate pentru Mihai Cornea, Nicolae Şandru, Sorin Duşe, Cătălin Haiduc, Cosmin Rujan şi Flaviu Filimon. 

Dacă verdictul de la Alba nu se schimbă la Bucureşti, în perioada în care au interdicţie să părăsească ţara inculpaţii trebuie să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt  chemaţi, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme, să nu se apropie de membri familiilor acestora, de ceilalţi inculpaţi, martori, experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect. Cu privire la notarul Mărginean Răzvan Emilian Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit pe durata măsurii de a nu părăsi ţara şi interdicţia de a exercită profesia, meseria sau de a desfăşura  activitatea  în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

Pentru cinci dintre inculpaţi, s-a decis menţinerea măsurii arestării preventive. Aceştia sunt Constantin Cornea, Dumitru Daniel Damian, Bucur Daniel iliuţ, Bogdan Jucan şi Ioan Tanciu. 

Notarul Emilian Răzvan Mărginean şi alţi 13 inculpaţi au fost trimişi în judecată în luna aprilie a acestui an. Membrii grupării sunt acuzaţi de constituire, sprijinire sau aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şantaj, fals intelectual, cămătărie şi spălare de bani. Pe numele notarului Răzvan Mărginean planează patru capete de acuzare: sprijinire de grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la şantaj şi fals intelectual. 

Gruparea a acţionat între 2008 şi 2012, iar membrii acesteia acordau împrumuturi cu camătă şi majorau ulterior, în mod nejustificat, dobânzile stabilite iniţial. Banii erau recuperaţi prin ameninţări şi acte de violenţă, prin şantaj asupra părţilor vătămate sau membrilor familiilor acestora. La final, în contul „datoriilor”, oamenii îşi pierdeau bunurile aflate în proprietatea lor sau a rudelor. 

De asemenea, o parte din membrii grupării, inclusiv notarul Mărginean, sunt acuzaţi că au fost implicaţi şi în înşelăciuni cu mansarde şi apartamente nou-construite în Sibiu

Prejudiciul estimat în dosar depăşeşte 1 milion de euro. 

Adevărul a dezvăluit care era reţeta mafiei cămătarilor şi notarilor din Sibiu, cum au ajuns oamenii să plătească sume uriaşe pentru împrumuturi mult mai mici, cum erau terorizaţi de către membrii grupării

Vă mai recomandăm: 

EXCLUSIV Dosarul cămătăriei de la Sibiu: Apartament pierdut pentru un împrumut de 2.000 de euro, terenuri pierdute valorând peste 400.000 de euro

EXCLUSIV Fostul şef al SRI Sibiu a dat Poliţia în judecată, după ce ar fi fost prins de oamenii legii băut la volan

EXCLUSIV Comisarul şef Răzvan Prislopeanu, din cadrul Poliţiei Sibiu, s-a urcat rupt de beat la volan şi a băgat un om în spital

EXCLUSIV Un subofiţer de la Crimă Organizată din Sibiu a fost arestat preventiv pentru că ar fi favorizat inculpaţi în dosarul reţelei de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite