Povestea gării din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara Sibiu, in timpul ultimelor lucrari de reabilitare - Sursa foto www.sibiul.ro
Gara Sibiu, in timpul ultimelor lucrari de reabilitare - Sursa foto www.sibiul.ro

Povestea gării fostei capitale culturale europene începe în anul 1872, iar ultimele lucrări de reabilitare au fost încheiate în anul 2008.

Potrivit istoricului Răzvan Pop, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, la mijlocul secolului al XIX-lea o comisie din oraşele Brasov şi Sibiu se va adresa baronului Geringer. 

Comisia din care făceau parte senatorul Konradsheim şi comerciantul Thalmaier din partea Sibiului şi August Roth, Karl Maager şi Gheorghe Bariţiu din partea Braşovului va cere continuarea construirii căii ferate şi în partea de sud a Transilvaniei, aceasta fiind construită în restul vechii provincii. 

”Reticenţa Guberniului va face ca cererea comisiei să nu fie aprobată. Acest lucru s-a datorat conflictului care se dezvoltase între maghiari şi saşi. Greu şi târziu va fi construită prima cale ferată din sudul Transilvaniei, în 1872, între Copşa Mică şi Sibiu. Acesteia i-au urmat căile ferate dintre Sibiu – Avrig în 1892, Sibiu – Cisnadie în 1894, Sibiu – Vinţ în 1897 sau Avrig – Făgăraş în 1895. Deschiderea liniei ferate spre Turnu Roşu a făcut ca Sibiul să devină una dintre staţiile de legătură între Budapesta şi Bucureşti”, explică istoricul Răzvan Pop. 

Odată cu construirea primei linii ferate s-a construit şi edificiul gării din Sibiu. 

”Acesta va fi la început unul modest care nu deservea decât unul dintre capetele liniei ferate din Ungaria, dar deschiderea accesului ferat prin valea Oltului spre România a făcut ca această gară sa devină una dintre cele importante. De aceea aici va fi amplasat un oficiu poştal în 21 iulie 1882 şi se va introduce curentul electric în 12 noiembrie 1903.

Clădirea este construită în stil clasicist, într-un plan dreptunghiular format dintr-un singur corp. Faţada este formată dintr-un soclu, un parter înalt, bosat pe muchii şi delimitat printr-un brâu orizontal de primul etaj, care de asemenea este delimitat de acoperiş printr-o cornişă profilată şi console decorate cu elemente vegetale stilizate.

Faţada este formată din 39 de travee, cinci dintre ele fiind centrale, în rezalitele laterale fiind vorba tot de cinci axe pe fiecare latură si alte patru pe zona faţadei ce flanchează pe cea centrală.

Avem de-a face cu cinci rezalite, două laterale, alte două ce flancheaza rezalitul central. La nivelul rezalitului central, la etaj, faţada se retrage, dezvoltând o terasă peste parter, terasa fiind susţinută de o balustradă de piatră.

Faţada de est, cea dinspre liniile ferate, la nivelul parterului este prelungită de un pridvor de lemn, ce acoperă peronul şi care porneşte în continuarea sălii de aşteptare. Pridvorul este format dintr-o colonadă de lemn cu secţiunea dreptunghiulară, care sustine un parapet de o singură apă.

Ferestrele sunt dreptunghiulare, cu doua canaturi şi patru câmpuri vitrate, ancadramentul fiind profilat atât la nivelul pervazului cât şi al cornişei.

Acoperişul este în patru ape, rezalitul central este decorat cu o friză de balustrii, precum şi o cupolă dreptunghiulară. Lucarnele sunt drepte sau tip ochi. Bolta este dreaptă, dar interiorul clădirii a suportat serioase modificări care fac imposibilă reconstituirea vechii clădiri”, explică istoricul Răzvan Pop. 

În timp, clădirea a fost extinsă şi reabilitată, ultimele lucrări executate aici fiind cele încheiate în anul 2008. Contractual de execuţie pentru aceste lucrări a fost semnat în 2005 iar lucrările, finalizate în anul 2008.  

Vă mai recomandăm: 

FOTO Staţiunile în care mergeau părinţii noştri: Ocna Sibiului, locul care primea în fiecare vară „Peste 200.000 de oaspeţi şi aproximativ 40.000 de posesori de autoturisme”

FOTO Copşa Mică a murit odată cu negrul de fum. Ce s-a ales din oraşul cel mai poluat din România

Slujbele de Paşti în Sibiul comunist: intelectualii mergeau la slujbe la mânăstiri, pentru a fi siguri că nu sunt recunoscuţi, iar pastorala conţinea obligatoriu numele lui Ceauşescu

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite