Sibiu: Albumul „Van Gogh“, epuizat în câteva minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Albumul „Van Gogh“, epuizat în câteva minute
Sibiu: Albumul „Van Gogh“, epuizat în câteva minute

Cel de-al patrulea volum din colecţia „Pictori de geniu“, distribuit astăzi împreună cu ziarul „Adevărul“ şi „Adevărul literar“ i-a scos, din nou, pe sibieni de la primele ore ale dimineţii din case.

Pentru a se asigura că prind albumul „Van Gogh. Viaţa şi opera“, oamenii s-au aşezat la cozi cu mult înainte ca magazinele şi chioşcurile de ziare să se deschidă. „ Se vând extraordinar de bine aceste cărţi. La ora 6.30, când am ajuns eu la chioşc, erau zeci de oameni la coadă, iar în momentul în care am primit cele 200 de cărţi, le-am epuizat în doar 15 minute. Am cliente fidele, care nu ratează niciun volum din colecţiile «Adevărul», dar sunt şi foarte multe persoane care au pierdut cel de-al doilea volum şi îl solicită în continuare, pentru a-şi întregi colecţia“, ne-a spus Marius Boar, vânzător la unul dintre chioşcurile de pe Nicolae Bălcescu.

Sibienii, care au aşteptat cu nerăbdare şi volumul de astăzi, apreciază calitatea şi valoarea cărţilor. „ Sunt cărţi interesante şi mă bucur foarte mult că s-au editat, mai ales că eu sunt interesată de pictură. Nu am pierdut niciuna până acum şi sper să pot să fac rost de toată colecţia“, ne-a spus Maria Vanea, în vârstă de 50 de ani. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite