Jandarmii sătmăreni se alătură campaniei „Let's do it, Romania!"
0Peste 50 de voluntari jandarmi sătmăreni vor participa la acţiunile de ecologizare care se vor desfăşura sâmbătă, 24 septembrie, în cadrul campaniei organizate la nivel naţional, „Let's Do It, Romania.”
Jandarmii sătmăreni vor fi voluntari în cadrul campaniei naţionale „Let's do it, Romania!", care-şi propune să cureţe, într-o singură zi, gunoaiele din arealele naturale de pe întreg teritoriul ţării. Sâmbătă, 24 septembrie, peste 50 de jandarmi vor participa la curăţirea arealelor naturale din jurul municipiului Satu Mare, pe ruta Păuleşti, Ambud, Petin. “Considerând că este momentul să lupte pentru o cauză nobilă, aceea de a curăţa România de gunoaie, jandarmii sătmăreni au încheiat un acord de parteneriat cu <<Asociaţia pentru copii şi tineri 4 U>> şi s-au alăturat voluntarilor acestui proiect. În acest fel, jandarmii sătmăreni doresc să-şi aducă contribuţia la refacerea ecosistemului şi implicit la protejarea naturii, dovedind încă o dată că sunt alături de comunitate nu numai pe timpul executării misiunilor, ci şi pe planul restabilirii raporturilor normale dintre mediu şi om. De asemenea dorim să ne implicăm şi în acţiuni de împădurire având acelaşi scop de refacere a arealelor naturale şi de restabilire a raporturilor normale dintre mediu şi om”, precizează Camelia Lucuţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare. Cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare nu sunt la prima acţiune de acest gen, jandarmii participând şi în anul 2010 la această campanie.