VIDEO Premierul Victor Ponta, provocat să-şi toarne o găleată cu popcorn în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După „Ice Bucket Challenge”, membrii Organizaţiei de Tineret a Alianţei Creştin Liberale (ACL) Vâlcea au lansat o provocare mai puţin obişnuită: “Ponta Pocorn Bucket”. Tinerii au înlocuit gheaţa cu floricele de porumb, iar cel căruia i s-a turnat prima găleată cu popcorn în cap a fost chiar prim-ministrul Victor Ponta.

Mai mulţi tineri din conducerea filialei vâlcene a ACL au realizat un filmuleţ în care-l ironizează pe prim-ministrul Victor Ponta. Aceştia  lansează, însă, şi o provocarea celor care vor să ajute la îmbunătăţirea condiţiilor din maternitatea din Râmnic. La final, Alina Lupu, copreşedinta filialei, toarnă o găleată de porumb peste replica cartonată a premierului României. Provocarea este urmare a unor declaraţii ale  şefului guvernului. Victor Ponta a susţinut recent că, în primul tur pentru prezidenţiale, îşi va lua „popcorn şi băutură răcoritoare” şi se va uita la dezbaterile între Monica Macovei, Elena Udrea şi Klaus Iohannis. 

Mâine, liberalii şi democrat liberalii intenţionează să-i trimită lui Victor Ponta, la Bucureşti, prin curierat rapid, o cutie cu floricele de porumb şi o sticlă de suc. 

Provocării lansate de OT ACL au răspuns pozitiv, până acum, seniorii din partid, respectiv deputatul Cristian Buican şi consilierul judeţean Romulus Bulacu. Aceştia au donat fiecare câte 1000 de lei pentru maternitatea din oraş.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite