Incredibila poveste a criminalului care a mărturisit într-un studio TV că şi-a ucis iubita. Cum au tratat iniţial poliţiştii acest caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazurile de dispariţie a unor persoane adulte par să fi fost marea hibă a Poliţiei Române. Rudele care anunţă absenţa nemotivată de acasă a unui membru al familiei sunt tratate, de regulă, cu indiferenţă de către autorităţi.

Oamenii sunt anunţaţi că reclamaţia ”este dată în lucru”, iar asta înseamnă că fotografia şi datele de identitate ale dispărutului sunt consemnate într-un registru. Rar se întâmplă ca un echipaj al poliţiei să înceapă căutările efective, în teren. Nu puţine au fost însă cazurile când în spatele unei dispariţii aparent banale se afla o crimă, iar poliţia să nu ştie luni de zile despre acest lucru.

Este şi situaţia unui caz din iarna anului 2010, când un bărbat de 35 de ani umbla pe străzile din Ploieşti încercând să afle dacă el sau femeia cu care se afla într-o relaţie de concubinaj sunt căutaţi de poliţie. Cu un aspect neîngrijit, uşor incoerent în exprimare dat fiind educaţia precară, Nicolae Popa a bătut la uşile mai multor instuţii media din oraş să ceară ajutor.

A mers mai întâi acolo unde a văzut siglele televiziunilor naţionale, sperând că cineva va fi dispus să-i asculte povestea. A fost refuzat, chiar rugat să-şi vadă de drum în repetate rânduri. Nu ştia să explice ce anume căuta şi care era ajutorul de care avea nevoie, aşa că ziariştii din Ploieşti nu l-au luat în serios. S-a îndreptat apoi spre Gara de Sud din oraş, cu gândul să plece la Bucureşti. Pentru că nu a avut un tren la ora la care ajunsese pe peron, Nicolae Popa decide să se întoarcă în centrul Ploieştiului. Nu avea bani, era foarte frig afară şi, ceea ce nu ştiau mulţi la acel moment, era măcinat de remuşcări.

Popa era interesat să vadă dacă îl caută şi pe el Poliţia

A revenit aşadar la o televiziune locală cu sediul în apropierea Gării de Sud, unde mai fusese o dată, fără succes. A cerut insistent să vorbească cu cineva din redacţie, iar secretara, de data aceasta, l-a pus în legătură cu Cătălin Stavri, unul dintre jurnaliştii postului de televiziune, venit întâmplător în sediu la acel moment.

”Eram în vacanţă atunci, aveam două zile libere, dar m-au chemat să vin la sediu să particip la o şedinţă de redacţie. În momentul în care am urcat eu la etaj, revenise şi Nicolae Popa. Urcase la secretariat. Doamana de acolo m-a chemat şi mi-a spus că respectivul are o problemă legată de o dispariţie. N-am înţeles exact atunci despre ce este vorba, dar l-am luat într-o cameră să stăm de vorbă. I-am dat o cafea, ţigări şi a început să povestească. Era cam ilogic în exprimare la început. Nu prea ştia ce vrea. Iniţial, mi-a spus că se certase cu concubina lui, că nu mai ştia nimic despre ea, că e dispărută, apoi dintr-una într-alta mi-a spus că s-au şi bătut şi apoi, brsuc, mi-a spus că el era interesat să vadă dacă îl caută şi pe el poliţia”, povesteşte Cătălin Stavri.

„Într-un final mi-a spus că el o omorâse“

Faptul că omul era interesat să afle dacă el sau concubina lui sunt căutaţi de poliţie, i-a dat de gândit jurnalistului, astfel că a adus în încăpere un operator care să filmeze declaraţia bărbatului. Era un subiect bun de presă, doar că nimeni nu se aştepta ca mărturisirea omului să scoată la iveală una dintre cele mai şocante crime petrecute în  Prahova.

”L-am pus să repete să văd dacă rămâne la aceeaşi poveste, dacă spune adevărul, şi i-am promis că, dacă pot, o să-l ajut. Omul a reluat povestea cu cearta dintre el şi concubina lui, cu bătaia, cu jignirile şi într-un final mi-a spus că el, de fapt, o omorâse pe femeie. În momentul în care a început să vorbească despre crimă, l-am luat foarte în serios. A insistat şi a repetat că s-au certat, că a bătut-o până a lăsat-o lată, iar când a văzut că nu mai respiră, a fugit. Nu a dat foarte multe detalii atunci despre omor, doar că a bătut-o inclusiv cu «o coajă de la circular». Nici în ziua de astăzi nu ştiu la ce s-a referit când spunea despre coaja asta”, explica jurnalistul.

SURSA VIDEO: Arhivă Cătălin Stavri

În momentul în care a realizat că are în faţă un posibil criminal, Cătălin Stavri a pus mâna pe telefon şi a sunat la Poliţie. A ales ”varianta scurtă”, în sensul că nu a apelat numărul unic de urgenţă 112, ci oameni din sistem pe care îi cunoştea şi care lucrau la secţia de poliţie din apropierea sediului în care se afla postul de televiziune (Secţia 4 Ploieşti).

”Am sunat vreo patru poliţişti pe raza secţiei, le-am spus că un bărbat, care se numeşte aşa, este la mine în bucătărie, îşi mărturiseşte crima, susţine că şi-a omorât concubina, acum îmi dă detalii despre crimă, cum i-a dat cu pumnul, cum s-au certat, verificaţi. Era spre seară, aproape de ora 18.00. Le-am spus că eu nu am ce să-i fac. Mai mult decât să-i iau un interviu, nu pot. Apoi, îl las să plece, că nu puteam să-l ţin la televiziune. Poliţiştii n-au vrut să vină. Am sunat şi la Judiciar, şi la Biroul de presă”, îşi aminteşte Cătălin Stavri.

„...apoi l-am sunat pe chestorul Oprea direct“

De la momentul apelurilor la poliţie, au trecut zeci de minute, poate mai bine de o oră, timp în care jurnalistul i-a luat declaraţii lui Nicolae Popa în faţa camerei de filmat, sub promisiunea că la un moment dat va apărea un echipaj de poliţie care îl va ajuta.

Imagine indisponibilă

Cătălin Stavri, jurnalistul din Ploieşti în faţa căruia Nicolae Popa şi-a mărturisit crima FOTO arhiva personală

”Cât am stat în filmare, o oră, poate mai bine, am văzut că nu am nicio reacţie de la Poliţie. Nu m-a sunat nimeni, n-a venit nimeni. Am terminat filmarea şi i-am spus omului să mai aştepte în bucătărie, pentru că mai durează până vine Poliţia, apoi l-am sunat pe chestorul Oprea direct (Sorin Oprea, comandantul Poliţiei Prahova la acea dată)”, spune Stavri.

Cum era de aşteptat, în câteva minute jurnalistul a început să fie contactat telefonic de poliţişti care au demarat brusc cercetările fireşti în astfel de situaţii. Au sunat la Postul de Poliţie din Teişani (localitatea de domiciliu a victimei şi a autorutlui crimei) unde au aflat că femeia era dată dispărută de familie. ”Nu o aveau dată în lucru, în schimb familia venise să reclame dispariţia ei, dar nu făcuseră procedurile pentru dat în urmărire”, explică jurnalistul Cătălin Stavri.

Cadavrul femeii, îngropat în grajd. Ca să ascundă urmele, Popa a betonat groapa

Poliţiştii din comună îi cunoşteau pe Nicolae şi pe Mihaela. Erau consumatori de alcool, femeia mai plecase de acasă, pentru ca ulterior să revină de bunăvoie. Agenţii din Teişani au mers şi de data aceasta pe varianta unei plecări voluntare de la domiciliu. Cert este că trecuseră deja cinci luni de când familia femeii anunţase dispariţia ei. N-o căuta nimeni.

Imediat ce poliţiştii din Ploieşti şi-au dat seama că se conturează, în realitate, povestea susţinută de Nicolae Popa în faţa unui jurnalist, a început agitaţia. La sediul postului de televiziune a apărut un echipaj de judiciarişti care au demarat ancheta. Nicolae Popa a fost dus la sediul IJP Prahova, unde i-au fost luate declaraţii, a fost chemat un procuror, iar bărbatul a dat absolut toate detaliile legate de crimă. Atunci au aflat şi poliţiştii că Mihaela, femeia de 31 de ani, declarată dispărută de cinci luni de către familie, fusese omorâtă şi îngropată în grajdul din curtea casei.

Ca să ascundă urmele, Popa betonase şi groapa săpată în grajd. În aceeaşi zi, Nicolae Popa, însoţit de un echipaj de Poliţie s-a întors la locul crimei şi a indicat unde îngropase cadavarul şi tot el a fost cel care a săpat pentru a scoate corpul femeii la suprafaţă. Totul s-a confirmat în detaliu. Cadavarul, înfăşurat într-un cearşaf, a fost găsit exact în locul indicat de criminal.

Ulterior, acesta a povestit că, după ce a comis crima, a fugit în Bucureşti, unde a muncit cu ziua. De la momentul omorului şi până când a decis să mărturisească tot trecuse deja o jumătate de an. Bărbatul se întorsese la Ploieşti nu neapărat să se predea, ci să afle dacă o caută cineva pe Mihaela, eventual Poliţia, şi dacă şi el este urmărit de către oamenii legii. Popa i-a mărturisti aceluiaşi jurnalist că, în lunile cât a hălăduit prin Bucureşti, de fiecare dată când vedea un poliţist avea convingerea că îl caută pe el.

Nicolae Popa a fost arestat preventiv la puţin timp după ce şi-a mărturisit crima.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite