Fostul vicepreşedinte ANAF, achitat definitiv într-un dosar de corupţie. A fost acuzat că a luat mită de la un om de afaceri
0
Fostul vicepreşedinte ANAF Romeo-Florin Nicolae a fost achitat definitiv într-un dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Decizia aparţine instanţei penale a Curţii de Apel din Ploieşti şi este una definitivă. Nicolae a fost achitat şi pe fond de către Tribunalul Prahova.
Curtea de Apel Ploieşti, a decis, joi, 25 ianuarie, să-l achite printr-o decizie definitivă pe fostul vicepreşedinte ANAF într-un dosar în care fusese deferit justiţiei de procurorii DNA din Ploieşti sub acuzaţiile de trafic de inlfluenţă.
Tribunalul Prahova l-a achitat pe Nicolae, în august 2017, pe motiv că fapta nu există. În schimb, în sentinţa Curţii de Apel Ploieşti, fostul vicepreşedinte ANAF a dost achitat pe motiv că la dosar nu există suficient de multe probe care să dovedească vinovăţia.
“În temeiul art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C.proc.pen. admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI împotriva sentinţei penale nr. 289/19.06.2017, pronunţate de Tribunalul Prahova, Secţia penală în dosarul nr. 7944/105/2015*, privind pe inculpatul NICOLAE ROMEO-FLORIN. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi pronunţă o nouă hotărâre, după cum urmează: În baza art. 396 alin.(1) şi (5) cod procedura penală rap.la art. 16 alin. (1) lit. (c) cod procedură penală achită inculpatul intimat NICOLAE ROMEO FLORIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin.(1) cod penal, rap.la art. 7 lit. (c). din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc,pen., cheltuielile judiciare corespunzătoare apelului formulat de parchet, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018”, conform portalului instanţelor de judecată.
Fostul vicepreşedinte ANAF a fost acuzat că “în calitate de consilier superior în ANAF—Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală, în iulie 2010, a pretins şi primit de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul instituţiei pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii formulate de firma omului de afaceri împotriva unei decizii de impunere. (…)Ulterior, decizia de impunere a fost desfiinţată parţial de ANAF—Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul diminuării obligaţiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei”, conform unui comunicat DNA.
Romeo-Florin Nicolae a fost deferit jusitiţiei de către procurorii DNA din Ploieşti în noiembrie 2015, la Tribunalul Prahova. În faza de urmărire penală, Nicolae şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţinea la ANAF, decizie impusă de măsura controlului judiciar.