Început de an prost pentru interlopii din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Austrianu a fost dus la audieri, la Parchetul de la pe lângă Judecătoria Ploiești
Austrianu a fost dus la audieri, la Parchetul de la pe lângă Judecătoria Ploiești

Acţiunile din ultimele luni ale procurorilor şi poliţiştilor din Ploieşti a trimis după gratii mai multe persoane suspectate că ar fi lideri ai grupărilor interlope. Cea mai importantă captură a fost Sandu Zamfir, zis „Austrianu“, care a petrecut sărbătorile în arest

Poliţiştii ploieşteni, sub coordonarea Parchetului, au reuşit să prindă, în decembrie 2011, unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai lumii interlope din Prahova. Destructurarea grupării s-a încheiat abia în această luni, când fiul de 25 de ani al lui Sandu Zamfir, Lorentz Curcă, a fost găsit ascunzându-se în Bucureşti. Pentru poliţiştii ploieşteni, începutul lui 2012 reprezintă unul din cei mai importanţi paşi făcuţi în războiul cu clanurile interlope. Sandu zamfir şi fii săi sunt cercetaţi într-un dosar de fals şi înşelătorii cu maşini de lux.

„Austianu" se află de ani buni în atenţia poliţiştilor, însă, cumva, a reuşit să scape „curat ca lacrima" din multe dosare. A fost cercetat, de-a lungul timpului, pentru mai multe fapte penale, printre care înşelăciune şi şantaj, iar de numele său este legată şi arestarea judecătorului Dumitru Rebegea, de la Tribunalul Prahova, reţinut de DNA pentru că ar fi luat mită pentru a elibera două persoane cunoscute ca făcând parte din lumea interlopă.

Cu mascaţii la masaj erotic

În luna februarie, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătorie şi poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au dat o altă lovitură importantă, aducând la audieri opt persoane suspectate de proxenetism, respectiv prostituţie. Reţinerile au avut loc în urma unor descinderi efectuate la saloanele de masaj erotic. Pe 15 februarie au fost desfăşurate trei percheziţii, în Ploieşti şi Vălenii de Munte. Doi bărbaţi suspectaţi că ar conduce o grupare specializată în proxenetism au fost arestaţi, în vreme ce prostituatele sunt cercetate în stare de libertate.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite