Cartierul ploieştean Mimiu, acum şi acum un secol FOTOGALERIE

Într-unul dintre cele mai izolate cartiere ale Ploieştiului anului 2012, Mimiu, oamenii trăiesc în aceleaşi condiţii ca acum o sută de ani. Dovadă stau articolele de presă de la începuturile secolului trecut.

Cartierul Mimiu, din zona de sud a Ploieştiului, a rămas, peste trecerea anilor, la fel de izolat şi de chinuit pe cât îl descriau oamenii din perioada interbelică. Una din cele mai vechi relatări despre acest cartier provine din publicaţie „Virtutea" din 2 august 1924 şi surprinde eforturile făcute de comunitatea locală pentru ridicarea unei case parohiale lângă biserica Sfânta Filofteia, lăcaş de cult care există şi în ziua de azi.

Click pe imagini pentru fotogalerie

„Cătunul Mimiu este o aripă a oraşului aşezat la vre un chilometru de calea ferată. Cătunul acesta care este încadrat în corpul oraşului sub denumirea de suburbia Sf. Filofteia, este format numai din locuitori ţigani. În mijlocul satului se află biserica Sf. Filofteia.

Din lipsa de pricepere a conducătorilor oraşului din trecut, cătunul Mimiu a fost lăsat în părăsire ceia ce a făcut ca ţiganii să păstreze obiceiurile lor sălbatice, organizaţi cu vătaf, trăind animaliceşte în şatrele lor. Din pricina aceasta, nu se găseşte nciun candidat de preoţie pentru biserica Sf. Filofteia, deşi era comună urbană. Cu vremea, acum douăzeci de ani, întâmplarea fericită a făcut să se ivească preotul Badea Predescu dela mănăstirea Dealului ca să-şi ia pe grumaz greaua sarcină de a păstori în mijlocul sălaşului ţigănesc. (...)

Sacrificiile făcute de părintele Badea Predescu cu interesul bisericesc din Mimiu: suferind lipsuri, îndurând necuviinţele ţiganilor, trăind izolat de toate bunurile pământeşti, sunt nemăsurat de mari. De aceia părintelui Badea i se zice «patriarchul din Mimiu»", scria presa timpului, citată în cartea „Viaţa cotidiană ploieşteană în documente de presă", publicată de doi profesori ploieşteni în 2009.

„Trăim ca animalele"

„Necuviinţele" localnicilor, descrise în continuarea articolului respectiv, făceau ca Mimiu să nu fie tocmai un cătun primitor. Până în ziua de azi, cartierul şi-a păstrat proasta faimă, iar ploieştenii care locuiesc în spatele rafinăriei Astra trăiesc în condiţii inumane, mulţi dintre ei în case din chirpici, în spatele unor garduri din care vecinii au furat câte-o şipcă.

În ziua de azi, oamenii de aici nu au canalizare, gaze sau asfalt. Nici măcar toate casele nu au curent. Iar la câţiva din cei care au acces la de electricitate, nu poţi să ştii dacă firul a fost tras legal sau „înţepat" de la vreun vecin.

Cert este că Mimiu, ca şi-n perioada interbelică, rămâne o fundătură în care puţini se avântă să păşească. Cei născuţi aici ne avertizează, însă, că nu trebuie să generalizăm. În Mimiu nu sunt doar hoţi de buzunare, mame a câte 10 copii sau căruţaşi care lasă gunoaie pe câmp, ci sunt şi foarte mulţi oameni cinstiţi, spun câţiva dintre localnici, pe care i-am găsit, cum nu se putea mai inspirat, lucrând la cofrajul unui gard betonat. Desigur, casa din spatele gardului e pe domeniul public, dar „proprietarul" spune că a început demersurile pentru a primi actele pentru ea.

Supăraţi pe primar

Fără apă, gaze şi asfalt, întocmai ca în perioada interbelică, localnicii nu-i au tocmai la inimă pe reprezentanţii primăriei. Cu lipsa utilităţilor s-au obişnuit, dar ce-i deranjează cel mai tare este că au fost minţiţi la ultima campanie, reclamă ei acum.

„Primarul ne-a promis că ne face acte de casă, ca să fim şi noi în legalitate. Trăim de zeci de ani aici şi e normal să avem şi noi acte. Am plătit 4.300 de lei ca să fac formalităţile, dar mi-a fost respins dosarul. De ce ne-a mai promis că ne ajută dacă nu i-a păsat de noi? Trăim în nişte condiţii foarte proaste", s-a plâns Constantin Moise, un ploieştean din Mimiu.

„Trăim mai rău ca animalele, în spatele caselor noastre este un teren al rafinăriei, lăsat în paragină. Ne vin numai şobolani de acolo. Este o vorbă în Biblie, nu toţi cei care coboară din Israel sunt israeliţi, dacă înţelegeţi ce vreau să sugerez. Cu alte cuvinte, în cazul nostru, nu toţi ţiganii sunt hoţi. Mie îmi place să muncesc! Dar e foarte greu să găsesc", ne-a povestit şi Marin Dinu, care participa activ la construirea gardului. „Aşa e, cu şobolanii, vin din spatele casei", îi dă dreptate vecinul Moise. „Nu vă gândiţi la şoricei, e vorba de şobolani mari", ne explică bărbatul, exemplificând, cu degetele arătătoare, cam cât de mari sunt animalele, arătându-ne nişte „mastodonţi" la vreo 20-25 de centimetri cap-coadă.

„Am 59 de ani. De când mă ştiu, nimic nu s-a schimbat în acest cartier. Când plouă, ne umplem de noroaie, străzile acestea n-au fost niciodată asfaltate. Nu avem nicio condiţie aici. Uitaţi-vă, peste drum de mine, oamenii ăştia stau într-o casă de chirpici şi sunt vreo zece persoane care stau acolo", ne-a povestit şi Gheorghe Gheorghe, un alt localnic. Dintr-una într-alta, discuţiile au alunecat înspre partea politică: „Primarii trec pe aici numai în campaniile electorale, în rest nu-i mai vedem. Sunt nişte băieţi în ţigănie care cică au primit pachete de la partid, să ni le dea, dar le-au ţinut pentru ei". (Telegrama)

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!