Regizorul Şerban Marinescu: „Am trăit frustrări şi înainte, dar şi după căderea comunismului”
0
Recent întors de la Lisabona, unde a participat la un eveniment dedicat filmului românesc, "Um século de cinema romeno", Şerban Marinescu, regizorul şi scenaristul filmului "Cel mai iubit dintre pământeni", dar şi al altor pelicule memorabile, vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului Adevărul, despre frustrări, despre Occident şi despre rezistenţa culturală a românilor.
L-am găsit pe Şerban Marinescu trist şi dezamăgit de ce se întâmplă în România acestor zile: „Prefer să nu mai vorbesc despre mine, în contextul ăsta, şi nici despre ce se întâmplă în ţara mea”, ne-a mărturisit regizorul. Continuă să o facă, însă, prin film pentru că se pregăteşte să înceapă o nouă producţie care-i va completa filmografia din care amintim: „Moara lui Călifar”, „Domnişoara Aurica”, „Cei care plătesc cu viaţa”, „Magnatul”, „Ticăloşii”, ”Tanti”, ”Turnul din Pisa”, ”Doar cu buletinul la Paris”, „Hobbyul meu e viaţa”, „Ce vrea, ce ştie, ce-i trebuie”, ”Şarada” şi nu în ultimul rând „Cel mai iubit dintre pământeni”, poate unul dintre cele mai impresionante filme realizate vreodată la noi, o adaptare liberă după romanul omonim scris de Marin Preda.
Filmul spune povestea lui Victor Petrini, filosoful ridicat de securitate pentru a fi anchetat din cauza unei scrisori pe care unul din foştii săi colegi de facultate o încheie cu o glumă nevinovată – „Aştept ordonanţele dumneavoastră!” – o poveste despre nedreptate şi abuz, o radiografie a „obsedantului deceniu”, experienţa de a fi fost „deţinut” nu doar în închisoare, ci şi în libertate.
"Acum trăiesc frustrat de agresivitata unora..."
„Cel mai iubit dintre pământeni” este pelicula care l-a purtat pe Şerban Marinescu prin toată lumea.
Recent, chiar luna trecută, filmul a fost prezentat în premieră la Cinemateca din Lisabona în cadrul ciclului „Um seculo de cinema rumeno”, într-o selecţie valoroasă de 26 de filme româneşti reprezentative pentru 8 generaţii de cineaşti, de la Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Elisabeta Bostan, Dan Piţa, Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos şi până la tânara generaţie de autori români reprezentată în Portugalia de Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu şi Cătălin Mitulescu.
A trăit frustrările cenzurii comuniste ca mulţi alţi români care au dorit, dar au fost îngrădiţi să se exprime. Ulterior, au venit altele!
"Am trăit frustrări şi înainte, dar şi după căderea comunismului... Înainte de '89 am trăit frustrările cenzurii laolaltă cu toţi cei care au vrut să se exprime liber, refuzând compromisul. Acum trăiesc frustrat de agresivitata unora, de mârlănia, de prostul gust sau de hoţia şi de minciuna altora. Cu alte cuvinte, am trecut de la manifestul stilistic încărcat cu metafore sub care găseai întotdeauna adevăruri ce nu puteau fi spuse altfel, la manifestul în sine, fără fasoane de limbaj. E drept că opţiunea asta, destul de brutală şi de directă, mi-a înstrăinat o parte a criticii. Unii care altă dată îmi gratulau filmele cu analize şi cronici elogioase au cam strâmbat din nas dar, pe de altă parte, mi-a adus interesul şi căldura unui public despre care am înţeles că avea nevoie să vadă un film direct ca „Ticăloşii”, sau ca „Magnatul”, sau ca ”Doar cu buletinul la Paris”. Iar filmele astea, pe lângă celelalte mai titrate, mai subtile, sunt descoperite şi redescoperite de un public din ce în ce mai larg. Pentru asta merită să treci peste frustrări!”, a declarat, pentru Adevărul, regizorul Şerban Marinescu.
N-a privit niciodată graniţele ca pe o oportunitate, pentru că nu şi-a dorit să facă filme în străinătate.
„Foarte puţini cineaşti din est au reuşit să răzbată, să rămână ei înşişi, lucrând în altă parte, spunându-şi poveştile în altă limbă, şi dacă stau să mă gândesc bine, tot filmele lor de-nceput, cele de-acasă au rămas etalon de valoare. Mă gândesc, aici, la Forman, la Koncelovski, la Vajda, la Tarkovski... şi v-am dat un careu de aşi!”, spune regizorul.
Pornind de la acest sentiment s-a bazat şi iniţiativa sa de a organiza cinci seri de film românesc într-un sat de la poalele Iezerului unde cu ajutorul câtorva oameni inimoşi care s-au adunat în jurul preotului Alexandru Pahonţu şi al scenografului Bob Nicolescu, a reuşit să adune un public uimit şi încântat să se întâlnească cu mari regizori, mari actori, scenarişti şi compozitori de film, un public care a redescoperit sala de cinematograf. Au venit la Lereşti, Elisabeta Bostan, Dan Piţa, Mihai Constantinescu, Dorel Vişan, Florin Zamfirescu, Mircea Diaconu, Horia Moculescu, Bogdan Ficeac, Laurenţiu Damian şi Doru Niţescu. Pentru cinci seri, Lereştiul, un sat din Argeş, a devenit capitala filmului românesc.
„Eu cred că rezistenţă culturală nu prea mai găseşti prin Bucureşti, ca pe vremuri, sau prin oraşele mai mari. Rezistenţa culturală s-a mutat în locuri mai curate, unde poluarea morală şi prostul gust îşi fac loc ceva mai greu. Datoria noastră este să promovăm filmul românesc, să facem în aşa fel încât generaţiile noi să-l descopere, iar cele vechi să-l redescopere, stând faţă în faţă nu cu televizorul, ci cu ecranul de cinematograf.”, a mai declarat Şerban Marinescu.
Pentru Serile Filmului Românesc de la Lereşti, regizorul Şerban Marinescu a fost desemnat personalitatea care a promovat cel mai bine Argeşul în 2016. Încă un premiu, într-un palmares impresionant care însumează patru decenii de cinema.
„Premiile sunt importante câtă vreme filmele pentru care le-ai primit îşi păstrează valoarea în timp. Am luat premii şi pentru filme care şi-au pierdut prospeţimea, dar am luat premii şi pentru altele care şi-au dovedit puterea în timp. Astea sunt premiile adevărate, restul sunt doar nişte diplome atârnate pe pereţi, iar trofeul Argeşului care mi-a fost înmânat anul trecut de doctorul Manu îmi este mai drag decât toate pentru că vine din partea alor mei, este recunoştinţa lor”, încheie regizorul Şerban Marinescu.
Se încarcă comentariile...
