Şcoală de magie pe plăci la Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii din Piatra Neamţ învaţă trucuri noi pe skateboard-uri timp de o săptămână. Iniţiativa aparţine unui instructor braşovean, care speră să deschidă chiar o tabără de profil în Ştrandul Tineretului.

Tinerii din Piatra Neamţ pot învăţa trucuri cu skateboard-ul în Ştrandul Tineretului. Ieri s-a deschis şcoala de skateboarding, iar cursurile se vor încheia duminică, 21 august. Durata unei şedinţe este de două ore, timp în care cursanţii, împărţiţi în două grupe, începători şi avansaţi, vor începe cu mişcările de bază şi vor putea avansa până la unele complexe.

Iniţiativa îi aparţine lui Ciprian Stan (22 de ani), un tânăr instructor din Braşov. „Practic acest sport din copilărie. Pentru că în ţară nu există o astfel de şcoală, am ales să pornesc eu acest proiect. Acum predau skateboarding în Braşov şi în Bucureşti. La Piatra Neamţ vin de cinci ani, la fiecare ediţie a concursului «Tare ca Piatra». Luna trecută, când am fost prezent la cea de-a şasea ediţie, am vorbit cu participanţii şi i-am întrebat dacă ar fi interesaţi de o şcoală de skateboarding. Acum am început cursurile“, a spus Ciprian Stan, instructor.

Organizatorul spune că este cea mai simplă cale de a învăţa să foloseşti o placă. „Iarna sunt instructor de snowboarding şi am avut cursanţi cu vârste cuprinse între patru şi 60 de ani. Sporturile seamănă, iar lucrul cu cei mici este antrenant. Pot fi şi riscuri, dar numai dacă nu eşti atent. M-am gândit să deschid şi o tabără de skateboarding la Piatra“, a adăugat Ciprian.

Premii la „Tare ca Piatra“

Cei opt cursanţi înscrişi până acum au vârste cuprinse între şase şi 15 ani. Fraţii Rareş (6 ani) şi Ştefan (11 ani) Tomescu împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru skateboard şi role. „Am văzut copii pe stradă cum se dădeau cu plăcile şi am vrut şi noi. Practicăm de jumătate de an, dar mai avem de învăţat. În Piatra, numai la ştrand avem un loc amenajat“, a spus Ştefan Tomescu.

Incluşi deja în grupa pentru avansaţi, Cristian Fundătură (14 ani) şi Andrei Darandoi (15 ani) au mai mult de un an de când exersează trucurile cu placa de skateboard. „Mi-am cumpărat un joc video şi mi-am dorit să practic şi eu. După aceea l-am mai văzut şi pe Cristi cu prietenii pe afară, aşa că mi-am cumpărat o placă şi am început să exersez“, povesteşte Andrei.

Cristian spune că prima lui placă a fost una împrumutată şi că îi lipsea o roată. Asta nu l-a împiedicat să exerseze şi a reuşit ca la ediţia din acest an a concursului de sporturi extreme „Tare ca Piatra“ să se califice în semifinale. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite