PORTRET NEAMŢ: Dragoş Ionescu, munteanul de pe scena TT-ului

Dragoş Ionescu

Născut la Ploieşti, şcolit la Iaşi, actorul Dragoş Ionescu a fost „înfiat" încă din 2004 de echipa de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.

Paşii în viaţă i-au fost coordonaţi de povestea de dragoste pe care o trăieşte încă din adolescenţă. „Sunt alături de soţia mea încă din perioada liceului. Când ne-am plănuit să dăm la facultate, am exclus din start Bucureştiul pentru că nu ne plăcea acest oraș, deşi era mai aproape de casă. Atunci am decis să alegem între Cluj și Iaşi. Sora mea s-a căsătorit în acea perioadă şi s-a mutat la Roman, astfel că am ales şi noi să mergem la facultate în capitala Moldovei, ca să avem pe cineva din familie aproape", povesteşte Dragoş Ionescu.

Pregătire nu a făcut pentru admiterea la facultate, dar a contat foarte mult dorinţa de a se vedea actor. Nu a luat în calcul nicio altă opţiune, astfel încât a reuşit să se numere printre unul din cei opt studenţi ai Facultăţii de Teatru din Iaşi, din perioada 2000 - 2004. „Am ales teatrul pentru că eram implicat în diferite proiecte teatrale în perioada liceului, mai ales în trupa de teatru - «Equinox», a Palatului Culturii din Ploiești. Când am terminat, au fost două concursuri: la Timişoara şi la Piatra Neamţ. De concursul de la Timişoara nu am aflat la timp, aşa că am ales teatrul din Piatra, de care, oricum, auzisem numai lucruri minunate", îşi aminteşte tânărul actor.

Este o persoană directă, vulcanică şi preferă să-şi exprime nemulţumirile fără prea multe ocolişuri. „Au fost momente când mi-aş fi dorit un rol anume, dar nu a fost să fie. Dacă mi se explică motivele pentru care nu am corespuns tipologiei unui anumit personaj, înţeleg. Asta nu înseamnă că mă resemnez, dar nu sunt absurd", recunoaşte Dragoş Ionescu.

Şi-ar fi dorit să facă coregrafie, mai ales că rolul său de debut în facultate a fost într-un spectacol de dans contemporan realizat de Compania de Dans contemporan Christine Bastin, din Franţa, coregraf Michel Abdul. „Toate rolurile pe care le-am jucat până acum mi-au plăcut pentru că am trecut prin tipologii diferite şi astfel am avut şansa să mă dezvolt. Unul dintre personajele mele preferate a fost un travestit, deşi nu ştiu cât din personalitatea mea s-a mai regăsit în rol. Provocarea e mai mare atunci când personajul nu corespunde deloc propriei personalităţi", crede actorul.

A fost Povestitorul din „Neghiniţă" şi Coiotul din „Referinţele la Dali mă excită", dar şi Actorul, Doctorul, Dealerul şi Tatăl din „5 minute miraculoase în Piatra Neamţ". Pus într-o situație limită, nu ştie dacă ar alege scena clasică ori spaţiile neconvenţionale, ştie numai că-i place să joace teatru. „Totul este viu. Transmiţi un mesaj şi simți în acelaşi moment şi reacţia publicului. La vârsta pe care o am, singurul lucru pe care mi-l doresc este să joc cât mai mult, să mă perfecţionez. Au fost roluri în care nu am crezut la început, dar lucrul cu regizorul, cu întreaga echipă și reacţia publicului m-au făcut să-mi schimb percepţia", recunoaşte Dragoş Ionescu.

A apărut în scurt-metraje şi a fost „First Friend" în filmul lui Coppola, filmat în 2007 la Piatra Neamţ. „Toată lumea a filmat în «Tinereţe fără tinereţe» al lui Coppola. Am făcut figuraţie specială, dar a fost o experienţă inedită. Am lucrat cu un nume cunoscut în întreaga lume şi cu o echipă de profesionişti. Am văzut cum funcţionează industria din străinătate", povesteşte pietreanul prin adopţie.

Dragoş spune că are şi momente când îşi mai uită replicile din piese, dar că de fiecare dată a reuşit să salveze situaţia. În momentul în care deschide uşa teatrului îşi lasă viaţa socială afară. Încearcă să nu se gândească la propriile probleme şi să intre cu totul în pielea personajului. „Nu-mi place monotonia şi atunci când repet pentru roluri încep să mut mobilierul prin casă pentru a-mi crea senzaţia că e un nou început. Soţia, care este secretar literar la Teatrul Tineretului, este cel mai important critic al meu. Ea mă suportă acasă când repet, ea-mi ţine pumnii când urc pe scenă şi tot ea îmi analizează interpretarea", spune Dragoş Ionescu.

Actorul speră ca, de Moş Neculai, să primească cel mai frumos cadou: copilul pe care amândoi îl aşteaptă. Este un rol important, pentru care nu a făcut repetiţii, care va fi învăţat zi de zi, alături de soţie.

Profil

Născut: 13.02.1982, Ploieşti

Educaţie: Facultatea de Teatru, Universitatea „George Enescu", Iaşi

Familie: căsătorit

Ce-i place

Mai tot timpul pe drumuri, în turnee, actorul recunoaşte că puţinul timp liber preferă să şi-l petreacă alături de soţie, mai ales acum, când amândoi aşteaptă să devină părinţi. „Ne place foarte mult să ne bălăcim. Vara mergem la mare și profităm de orice altă ocazie pentru a înota, indiferent de apă: lac, râu, ștrand. Ne place foarte mult să ne plimbăm, iar eu mai ies cu bicicleta, împreună cu prietenii", povesteşte Dragoş.

Ce nu-i place

„Sunt uşor de mulţumit şi chiar nu sunt pretenţios. În general, nu-mi plac lucrurile care cred că nu plac nimănui: minciuna, ipocrizia, lipsa de bun simţ. Nu-mi place vanilia şi nici nu mănânc dulciuri care să fie pe bază de vanilie", spune actorul.

Întrebări şi răspunsuri

Cum vezi publicul din Piatra Neamţ comparativ cu cel din marile oraşe?

D.I.: Înainte de a da concurs la Teatrul Tineretului, am fost aici la spectacolul „...Escu". Sala era plină de tineret, în timp ce la Teatrul Naţional din Iaşi se anulau de multe ori spectacolele pentru că nu era public. Faptul că tinerii preferă să vină la piese, în loc să-şi dea banii pe un suc sau altceva, mi-a plăcut foarte tare și mă bucur să observ că acest lucru se întâmplă în continuare la Piatra Neamț.

Cum este viaţa în turnee? Ai momente în care te simţi ca un nomad?

D.I.: Cred că toţi actorii sunt şi puţin nomazi. Noi, actorii, mai glumim uneori şi spunem că, în deplasări, spectacolul este cel care te încurcă. E minunat, pentru că te întâlneşti cu foşti colegi, din facultate sau din teatru, cunoști oameni noi, legi prietenii. Lumea teatrului e mică și plină de cunoscuți. Chiar le povesteam colegilor din ţară că acum, cât este teatrul în renovare, facem repetiţii în sala de sport de la colegiul „Petru Rareş". În pauze jucăm baschet, iar marile companii plătesc bani grei pentru astfel de momente de team-building.