Bolnavi pasaţi unei autorităţi-fantomă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii inteţionează să transfere Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani unui consiliu local inexistent. Specialiştii care au redactat lista unităţilor supuse descentralizării au pasat unitatea administraţiei din Bisericani, care nu există pentru că localitatea face parte din comuna Alexandru cel Bun.

Spitalul de Pneumoftiziologie de la Bisericani ar urma să fie transferat, din luna iulie, în subordinea primăriei locale, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii. Pentru cei care au întocmit proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice, autoritatea locală înseamnă Consiliul Local Bisericani. „E o anomalie ce se scrie în acea listă cu unităţile sanitare care vor fi descentralizate. Bisericani e localitate componentă a comunei Alexandru cel Bun“, spune Cristian Curcă, director financiar-contabil al Spitalului de Pneumoftiziologie.


Edilii nu au bani


Reprezentanţii spitalului şi edilii comunei sunt îngrijoraţi de costurile descentralizării. „Bugetul propriu e de 400.000 de lei, dar ajunge la 1,6 milioane în total, cu sursele atrase şi alte venituri. Chiar şi aşa, banii nu ajung decât pentru salarii, iluminatul public şi întreţinerea şcolilor“, spune Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun. Costurile utilităţilor pe care le suportă spitalul ajung însă la jumătate din bugetul comunei.


„Anul trecut am avut facturi la apă, gaz şi energie electrică în valoare de 800.000 de lei. Noi ar trebui să ne adresăm consiliului local, ca să ne asigure o cotă parte din aceste cheltuieli“, mai spune directorul financiar-contabil. Spitalele de genul celui din Bisericani, care funcţionează în localităţi rurale din ţară, sunt prevăzute să treacă în subordinea consiliilor judeţene. Este şi cazul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Guranda (Botoşani) sau a Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna (Dolj).


Spitalul de la Bisericani,  are o capacitate de 320 de paturi. Acum, 265 de pacienţi primesc tratament pentru tuberculoză şi alte boli respiratorii. În cadrul unităţii funcţionează şi un centru special cu 70 de paturi pentru bolnavii de tuberculoză care dezvoltă forma chimiorezistentă. Doar la Institutul „Marius Nasta“ din Bucureşti mai există un astfel de centru. „În afară de judeţele din Moldova, centrul nostru mai are arondate judeţele Constanţa, Tulcea, Satu Mare, Maramureş, Bihor, Cluj, Alba, Mureş, Harghita, Braşov şi Sălaj“, declară Curcă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite