Doi pakistanezi cu acte false, prinşi când încercau să iasă ilegal din ţară cu trenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi pakistanezi cu documente false care au vrut să iasă din ţară cu trenul au fost depistaţi la graniţă, în noaptea de marţi spre miercuri, de poliţiştii de frontieră arădeni, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Cei doi cetăţeni din Pakistan au fost descoperiţi, la controlul specific, în jurul orei 22,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, în trenul Inter Regio care circulă pe relaţia Bucureşti Nord - Budapesta. Cei doi bărbaţi s-au legitimat cu permise de şedere în Italia, care s-au dovedit false. 

'În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt din Pakistan, cu vârste de 21, respectiv 37 de ani. Bărbaţii avea asupra lor documente temporare de identitate ca solicitanţi de azil în Romania şi au declarat că au procurat documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, contra sumei de 300 euro fiecare', se arată în comunicat. 

Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite