FOTO Cetatea Oradea a renăscut cu ajutorul fondurilor europene. Fortăreaţa arată ca în urmă cu o mie de ani
0
Sub o nouă înfăţişare, Cetatea Oradea şi-a redeschis porţile pentru orădenii. Fortăreaţa medievală a renăscut cu ajutorul ajutorul fondurilor europene, aproape 20 de milioane de euro fiind necesari pentru renovarea ei. Până la sfârşitul acestui an, fortăreaţa va arăta exact aşa cum era în urmă cu mai bine de o mie de ani, urmând să fie introdusă în circuitul turistic internaţional.
În urmă cu cinci ani, Cetatea a intrat într-un amplu proiect de restaurare şi revitalizare în vederea introducerii în circuitului turistic. Lucrările de reabilitare s-au derulat în două etape, prima vizând consolidarea, conservarea şi refuncţionalizarea corpurilor de clădire A, G, H, I, K ,L, M, P, însumând aproximativ 13.514 mp construcţii, aproximativ 190 încăperi, iar în a doua etapă au fost incluse corpurile B, C, D şi E din Palatul Princiar, cu o suprafaţă de 11.829 mp.
Valoarea etapei I s-a ridicat la 36.780.329 lei, din care 28.720.702 lei, reprezintă fonduri nerambursabile. În ce priveşte etapa a II-a vorbim de 51.080.815 lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 37.810.776 lei.
Lucrările sunt finalizate în cea mai mare parte, urmând ca, din decembrie treptat, treptat toate funcţiunile stabilite prin proiect să înceapă să prindă viaţă.
Una dintre cele mai importante funcţiuni pe care viitorul Complex Cultural – Turistic Cetatea Oradea o va avea este cea de muzeu. Ample spaţii au fost alocate acestei activităţi, Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea funcţionând cu Secţia Arheologie şi Istorie Veche, Secţia Istoria Cetăţii Oradea, Secţia Istoria oraşului Oradea cu subsecţia de artă „Muzeul Orăşenesc de Artă”, subsecţia de culte – „Muzeul Multiconfesional”, subsecţia – „Muzeul Pâinii” şi subsecţia „Muzeul Terorii Comuniste”.
Corpul A este cel mai generos în oferirea de spaţii pentru activitatea muzeografică, Muzeul Supliciului fiind o noutate care, cu siguranţă va atrage atenţia turiştilor. Astfel la subsol se vor amenaja „ateliere” prin care vor fi prezentate diversele forme de supliciu folosite în Evul Mediu, urmând să se acorde o atenţie deosebită celor folosite în cetatea orădeană: proba fierului înroşit; spânzurătoare etc.
În corpul B, la etajul II va funţiona, în şase săli, Centrul de Studii Religioase, cu bibliotecă şi sală de conferinţe, iar alte 13 săli vor găzdui Muzeul Multiconfesional, care va fi amenajat în colaborare cu Episcopia Ortodoxă de Oradea, Episcopia Greco-Catolică de Oradea, Romano-Caolică de Oradea, respectiv cu reprezentanţii celorlalte culte: neoprotestante, mozaic, reformat şi evanghelic. Muzeul Pâinii va fi găzduit de corpul H, fiind prevăzut cu trei cuptoare, iar în continuare acestei săli de expoziţie va fi amenajată o brutările funcţională, dar şi spaţii de degustare.
Memoria rezistenţei comuniste
Dintr-o necesitate a păstrării identităţii locale şi a unei obligaţii morale faţă de cei care au trecut prin închisorile Gulagului românesc, a apărut, în corpul K, la subsol, un spaţiu dedicat memoriei rezistenţei comuniste. Muzeul Represiunii Comuniste în Bihor îşi justifică prezenţa în cele zece încăperi de la subsol şi prin faptul că istoria prigoanei cetăţenilor români începe aici, în toamna anului 1944, când în Cetatea Oradea funcţiona Lagărul nr.1 Oradea, un lagăr de tranzit pentru etnicii germani, dar, se pare, şi un centru de detenţie pentru legionari. Cele zece încăperi vor fi amenajate, împreună cu cei doi experţi ai Institutului de Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, Irina Hasnaş şi Alin Mureşan, pe tematici care să ilustreze represiunea comunistă din Bihor. O încăpere va fi alocată istoriei Securităţii din Oradea, o alta Penitenciarului Oradea, alta revoltelor ţărăneşti din Bihor din anul 1949, în timp ce restul „celulelor” vor fi un omagiu adus memoriei bihorenilor care au suferit în temniţele comuniste: preoţi, femei, elevi, studenţi, ofiţeri ai Armatei Române etc.
Corp B va mai adăposti la parter un Centru de Restaurare cu cinci ateliere de restaurare: ceramică-sticlă, metal, lemn, textile-pielărie, hârtie-carte; dar şi o Galeria de Artă. Casa Căsătoriilor va fi amenajată în turnul de la intersecţia corpurilor B şi C, iar în corpul D şi E va funcţiona şi un hostel, cu un spaţiu de cazare de 14 camere. „Un punct de atracţie, îl va reprezenta Strada Breslelor, cu magazin de antichităţi, un anticariat, cu ateliere meşteşugăreşti tradiţionale, va prinde viaţă şi cu o Galerie Gastonomică Tradiţională, cu restaurant medieval, în timp ce în Corpul L va funcţiona o Cafenea literar-artistică şi Galeria Vinurilor”, ne-a precizat Dumitru Sim, managerul celor două proiecte de restaurare. Spaţiul generos din Cetate va mai găzdui în Corp M, un Multiplex cultural, cu spaţii de repetiţii dans, expoziţii, proiecţii, conferinţe; spaţiu club, cinema, teatru de copii, teatru experimental.
Legenda Cetăţii Oradea
Legenda fortificaţiei medievale s-a născut la finele secolului XI, când potrivit Cronicii pictate de la Viena, regele Ladislau I (1077 – 1095), aflat la vânătoare în ţinutul Bihorului, „a găsit, (…) între fluviile Criş (…), un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”. Mănăstirea a fost înconjurată cu un „val” de pământ şi un şanţ de apărare. Aici, va şi fi înmormântat, mulţi ani mai târziu, regele Ladislau aşa cum şi-a dorit. În anul 1241, în timpul invaziei tătaro-mongole, are loc cucerirea şi incendierea Cetăţii Oradea. În secolul XIV, începe ridicarea unei noi cetăţi medievale de formă heptagonală. Între 1342 şi 1370 a fost ridicată o catedrală de dimensiuni impresionante, în stil gotic. Aflată la interferenţa mai multor forţe politice, apare necesitatea fortificării cetăţii. Astfel conduse de arhitecţi italieni, lucrările au început în intervalul 1569 – 1570, când au fost ridicate Bastionul Crăişorul şi, probabil, o parte din cel Ciunt, continuând cu ridicarea celui Aurit (cu începere din anul 1572).
„În timpul lucrărilor de restaurare, în Corpul A şi B am identificat artefacte care ţin de istoria religioasă, respectiv am scos la lumină zidurile Basilicii Sfintei Maria, dar şi elevaţiile vechii catedrale gotice”, ne-a declarat Dumitru Sim, managerul proiectului de revitalizare a Cetăţii Oradea.
În timpul domniei lui Gheorghe Rákóczi I (1630 – 1648), a fost lărgit şi adâncit şanţul care înconjura cetatea sub nivelul albiei Crişului Repede. Lăţimea şanţului ajunge să aibă până la 50-55 m sau chiar 70-80 m, iar adâncimea medie a şanţului era de cca 4-5 m. Aşezarea orădeană a fost supusă de-a lungul veacurilor unor nenumărate asedii, mai ales din partea turcilor. De departea cel mai cumplit eveniment l-a reprezentat cucerirea cetăţii din anul 1660, după un asediu de 46 de zile, cu un raport inechitabil de forţe: aproximativ 45.000 de turci, în timp ce numărul apărătorilor era de doar circa 850. Turcii au săpat şanţuri de golire în dreptul bastionului Aurit, renunţând apoi din cauza insuccesului în golirea apei, dar reluând săpăturile în dreptul bastionului Bethlen, în urma trădării unei „ unguroaice arestată, femeie destrăbălată”, care a arătat locul prin care apa poate fi secată până la fund. Astfel timp de trei decenii cetatea se va afla sub stăpânire turcă.
În secolul următor, cu toate că Cetatea Oradea era doar o garnizoană militară, imperialii vor continua să-i acorde o atenţie deosebită şi să întreprindă mari campanii de reparaţii şi reamenajări. Cele efectuate între 1775-1777 se definitivează ansamblul arhitectonic ce poate fi vizitat în zilele noastre. Pe 16 mai 1857, Împăratul Francisc Iosif I anulează definitiv, prin decret, caracterul militar al cetăţii. Complexul va continua însă să fie utilizat ca obiectiv militar auxiliar. În perioada interbelică cetatea a fost sediul unei şcoli de jandarmi, iar în 1944 aici funcţiona un lagăr de tranzit pentru etnicii germani.
Se încarcă comentariile...
