Nicio bancă nu va fi deschisă în Iaşi de Rusalii. Alte modificări în programul serviciilor publice şi al magazinelor. Un tren a fost anulat în această perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea sărbătoare religioasă de luni, 24 iunie, este zi nelucrătoare pentru mare parte dintre angajaţii instituţiilor publice şi private.

Toate sucursalele bancare din Iaşi vor fi închise luni, 24 iunie. Bănci precum BRD, BCR, Raiffeisen, Piraeus, CEC, nu vor avea program de lucru cu publicul.

Pe de altă parte, toate hipermarketurile şi supermarketurile din Iaşi vor avea program normal de funcţionare în ziua de 24 iunie. Magazinele  Metro, Real, Selgros, Auchan, BILLA, Penny Market, LIDL sunt deschise atât duminică 23 iunie, cât şi luni, 24 iunie, după program normal.

Magazinele Kaufland au un program special duminică, 23 iunie. Orarul este între orele 8.00 şi 20.00. Luni funcţionează după programul normal.

Spitalele şi farmaciile din Iaşi funcţionează după program normal. 

Primăria Iaşi nu încasează taxe şi impozite, nici centrele de cartier din oraş nu sunt deschise de Rusalii, iar servicii precum salubrizarea, transportul public sau curaţenia stradala sunt asigurate potrivit principiului permanenţei, cu personal redus.

În data de 24 iunie, CFR Călători va anula trenurile IC 572 şi IC 573 Galaţi - Bucureşti Nord şi retur. Trenurile IR 10551 şi IR 10561 (ramura de la tren IC 551) se anulează în relaţia Bucureşti Nord - Suceava, respectiv Mărăşeşti - Iaşi.

Trenurile IR 554 şi IR 564 (ramura pentru tren IC 554) se anulează în relaţia Suceava - Bucureşti Nord, respectiv Iaşi - Mărăşeşti. De asemenea, se vor anula trenurile IR 1698/-1 Reşiţa Nord - Timişoara Nord, IR 10571 şi IR 10574 Galaţi - Bucureşti Nord şi retur.

De asemenea, în data de 24 iunie, CFR Călători va anula trenurile IR 1863/-2 Iaşi - Galaţi, IR 1554/-1 Ploieşti Sud - Bucureşti Nord, trenul IR 1552 Ploieşti Sud - Bucureşti Nord, IR 1555 şi IR 1556 Bucureşti Nord - Ploieşti Sud şi retur, trenul IR 1550 Buzău - Bucureşti Nord, trenurile IR 1594 şi IR 1595 Craiova - Bucureşti Nord şi retur, trenul IR 1780 Piteşti - Bucureşti Nord.

În aceste zile, vor fi anulate şi unele trenuri Regio de navetă, care vor anunţate la nivel local. În cea de-a doua zi de Rusalii, 24 iunie 2013, agenţiile de voiaj CFR vor fi închise.

Şi cei de la RATP Iaşi au anunţat că de astăzi, 22 iunie, numărul tramvaielor, autobuzelor şi microbuzelor va fie redus semnificativ, după încheierea anului şcolar şi apropierii perioadei concediilor. 

Mijloacele de transport în comun vor fi reduse cu 20-25%. Ieşenii vor avea la dispoziţie 65 de autobuze, 33 de tramvaie, 15 microbuze şi 26 de autobuze Unistil. În zilele de weekend vor circula la stradă un număr de 28-30 tramvaie, 60-65 autobuze şi 11-13 microbuze.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite