Eclipsa de soare s-a văzut excelent la Iaşi (FOTOGALERIE)
0Pasionaţii de astronomie din Capitala Moldovei au avut parte de un cer senin pentru a observa în condiţii optime fenomenul astronomic.
Principala destinaţie a vânătorilor de eclipsă a fost Observatorul Astronomic din Copou.
La ultimul nivel al clădirii, unde se află aparatura de specialitate, personalul observatorului a pus la dispoziţia vizitatorilor filtre profesioniste pentru a putea privi fără pericol discul luminos al Soarelui pe măsură ce acesta era traversat de Lună.
Începută puţin după ora 9.00, eclipsa a avut faza maximă înjurul orei 10.35, când Luna a acoperit Soarele în proporţie de 78% (foto jos).
Clădirea în care funcţionează Observatorul a fost ridicată în urmă cu 98 de ani, în 1913. Aparatura folosită în prezent a fost instalată în incintă acum 50 de de ani, fiind cu mult în urma dispozitivelor folosite acum în cadrul unui observator.
„Ultima renovare a avut loc în 1993, când s-au împlinit 80 de ani de la înfiinţarea Observatorului. Recent au fost făcute demersuri pentru o nouă reabilitare, dar totul a fost amânat din cauza crizei financiare", a explicat Cătălin Galeş (foto jos), cadru didactic la Facultatea de Matematică a Universităţii „Al. I. Cuza"
Puţini ieşeni ştiu că accesul în incinta observatorului este gratuit. „Membri clubului de astronomie «Lira» se întâlneau aici până la vacanţă în fiecare marţi", a precizat Galeş.
Pentru ultimele informaţii din Iaşi daţi click pe imaginea de mai jos: