Mărturii ale românilor din robia sovietică a anilor '40: „Ruşii îşi hrăneau porcii cu cadavrele deportaţilor“
0Zeci de mii de români de origine germană au avut de suferit la sf\rşitul anilor 1940 în lagărele de muncă ale Uniunii Sovietice. Mărturiile lor şi documentele păstrate în arhive compun tabloul înfiorător al deportaţilor.
Ernest Ulrich, fost deportat din anul 1945 în lagărele de muncă ale URSS, este autorul uneia dintre cele mai cutremurătoare mărturii despre anii de exil forţat în care au fost duşi peste 70.000 de etnici germani, pentru „a munci la reconstrucţia Uniunii Sovietice”, după Al Doilea Război Mondial.
Şi-a publicat povestea în volumul „Cartea vieţii mele. Am fost deportat în URSS”, în care a dezvăluit ororile la care a fost supus de sovietici. Luat din Petroşani în ianuarie 1945, alături de tatăl său şi alţi aproape 1.500 de etnici germani din Valea Jiului, Ernest a fost transportat cu un bou-vagon în Dzerjinsk, un orăşel minier din regiunea Donbass, aflat la peste 2.000 de kilometri de oraşul natal. A lucrat în minele de cărbune şi a trebuit să supravieţuiască într-un lagăr de barăci înfiinţat în pustietate.
Frigul şi foamea erau cei mai aprigi duşmani
Ernest a relatat că morţii din lagărul deportaţilor erau aruncaţi în gropi comune, săpate de ceilalţi deţinuţi, iar uneori cadavrele erau folosite pentru a hrăni porcii. În timp ce săpa o groapă în care ar fi urmat să fie aruncate 19 cadavre, Ernest a văzut cum patru ofiţeri ai poliţiei secrete NKVD au coborât dintr-o maşină şi s-au îndreptat spre casa rusului care răspundea de cimitir.
„La scurt timp, după o discuţie aprinsă, unul dintre militari a scos un pistol şi a tras mai multe focuri. Am aflat că împuşcase cei patru porci pe care groparul rus îi creştea pe lângă locuinţa sa. Nu am înţeles atunci acel gest, dar am aflat mai târziu că porcii fuseseră omorâţi ca pedeapsă pentru că rusul îi hrănea cu cadavrele pe care le îngropam noi în cimitir. Aflasem apoi că groparul nu hrănea doar porcii cu ele, dar folosea bucăţi de carne din cadavrele umane, pentru prepararea unor umpluturi. Carnea de om era tocată şi amestecată cu alte cărnuri şi folosită la plăcintele pe care le cumpăram noi, uneori, din piaţă. Nu mă pot jura că nu am mâncat carne de om, însă dacă am făcut-o, s-a întâmplat pentru că nu puteam şti ce era“, a povestit Ernest. Şoarecii de câmp făceau parte din hrana deţinuţilor.
„Despicam şoarecii pentru a le scoate măruntaiele şi îi jupuiam de piele. Ce rămânea din ei era prăjit într-o oală de aluminiu, cu sare şi cu ceapă dacă aveam, iar rezultatul era o adevărată delicatesă pentru condiţia noastră de oameni înfometaţi şi slăbiţi de lipsa hranei consistente“, îşi aminteşte Ernest Ulrich. În faţa condiţiilor aprige din lagăr, mulţi deportaţi nu au supravieţuit, iar alţii au murit în încercarea de a avada ori s-au sinucis, relata autorul, care a revenit în ţară după aproape cinci ani petrecuţi în lagăr.
Purecii şi ploşniţele din barăci
Hermina Pilly a fost ridicată în ianuarie 1945 din casa părintească din Călan şi deportată în fosta URSS în regiunea Dombas. Până în 16 octombrie 1948 a fost internată obligatoriu în lagărul de muncă din Djerjinsk. „Pe perioada deportării, împreună cu alţi cetăţeni de etnie germană a suferit de frig, de foame fiind cazaţi în barăci neîncălzite şi insalubre, pline de purici şi ploşniţe şi fără a avea acces la condiţiile de igienă minimă. Hermina a fost obligată să încarce vagoneţi în mina de cărbune fără echipament de protecţie, în condiţii foarte grele şi având de realizat norme mari de muncă. Mâncarea pe care a primit-o în lagăr a fost sărăcăcioasă şi insuficientă, astfel că în scurt timp s-a epuizat fizic şi sănătatea i-a fost grav afectată fiind repatriată în anul 1948 cu un transport de bolnavi. După întoarcerea în ţară a rămas cu traume psihice şi probleme de sănătate pe toată durata vieţii, ajungând imobilizată la pat”, relatau apropiaţii ei.
Urmăriţi de Securitate la întoarcere
Românii de origine germană care au supravieţuit condiţiilor aspre din lagărele de muncă ale URSS şi s-au întors în ţară au fost nevoiţi să o ia de la capăt, într-o societate ostilă. Între timp, mulţi rămăseseră fără averea strânsă înainte de a fi deportaţi. Organele represive ale regimului comunist îi supravegheau pentru a stabili dacă au manifestări ostile faţă de noile autorităţi sau îşi manifestă simpatia pentru organizaţiile fasciste. „În ce priveşte starea de spirit a germanilor şi a populaţiei şvăbeşti, ea este foarte confuză, deoarece ei cred că după ce au venit acasă din URSS au dreptul şi la averea ce le-a fost exproriată”, se arăta într-o informare din 1948, a Biroului de Siguranţă din cadrul Comisariatului Poliţiei Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:
O serie de ilustraţii realizate şi publicate de un fost gardian al închisorilor Uniunii Sovietice din vremea dictatorului Stalin înfăţişau ororile la care au fost supuşi milioane de oameni consideraţi „duşmani ai poporului”.
O mulţime de poveşti tragice de viaţă au păstrat etnicii germani din România deportaţi în lagărele de muncă din URSS, la mijlocul anilor 1940.
Ostaşii Armatei Roşii au comis numeroase crime şi jafuri în toamna anului 1944, în timpul trecerii lor pe teritoriul României. În multe cazuri, infracţiunile săvârşite şi haosul creat de soldaţii sovietici au avut ca „stimulent” cantităţile impresionante de alcool consumate, iar unii dintre ei au plătit pentru faptele lor.
Mărturii rare despre traiul celor peste 5.000 de prizonieri sovietici de război în lagărele din Valea Jiului şi despre cum au munceau în minele de cărbuni au fost păstrate în arhive. Ele arată lipsurile prin care aceştia treceau, dar şi modul în care românii care îi aveau în grijă încercau să îi ajute.
Se încarcă comentariile...
