Tulburătoarea poveste a cimitirului care a fost cât pe ce să devină complex rezidenţial, dar a fost transformat în parc public

Parcul Libertăţii din Galaţi ascunde sub el un cimitir abandonat FOTO C Crângan

Totul se întâmpla în perioada interbelică. Iniţial, autorităţile au vrut chiar să aprobe construirea pe teren a unui complez rezidenţial, însă pentru că oamenii au refuzat ideea de a locui deasupra unui fost cimitir, dar şi pe fondul unui scandal de corupţie, au renunţat.

O cercetare făcută de documentaristul gălăţean Ion Caşu scoate la lumină o poveste tulburătoare, despre un cimitir protestant din Galaţi care a fost desfiinţat în perioada interbelică pentru a face loc unui complex rezidenţial.

Însă cum viitorii locatari ai caselor s-au speriat la ideea că vor trăi deasupra unor locuri de veci (dar şi pe fondul unui scandal de corupţie), ideea a fost abandonată, iar pe teren a fost amenajat, în 1933, un parc care există şi în zilele noastre şi poartă numele „Libertăţii”. 

Potrivit documentelor descoperite de Ion Caşu la Arhivele Statului, cimitirul protestant de la intersecţia străzilor Libertăţii, Basarabiei şi Anul Revoluţiei 1948 a apărut în urma decretului din 20 iulie 1845, emis de domnitorul Mihail Sturdza.Terenul era donat „spre veşnică folosinţă drept loc de îngropăciune”, însă veşnicia n-a durat chiar aşa de mult.

Comunitatea religioasă amintită nu era însă foarte numeroasă la Galaţi (erau doar câteva sute de oameni, cei mai mulţi de origine germană, stabiliţi în port ca negustori sau meşteşugari), aşa că în anul 1890 administraţia oraşului – primar era avocatul Costache Vârlan - propune mutarea la cimitirul Central a mormintelor care ocupau doar în jur de un sfert din teren.

Totuşi, nu toate osemintele sunt strămutate, după cum rezultă din documente. În cazul morţilor nerevendicaţi de rude - era vorba mai ales de marinari pe care moartea i-a găsit în apropiere de Galaţi – mutarea a fost amânată. Şi aşa a rămas pe veci, căci locurile mormintelor respective, abandonate zeci de ani, nu mai puteau fi identificate.

Schiţă cin 1879 cu amplasamentul cimitirului FOTO Ion Caşu/Arhivele Statului

Mutarea (parţială, după cum am arătat) osemintelor avea să se facă de-abia după 16 ani, respectiv în 1906, iar tevatura este legată, de această dată, de o afacere imobiliară, căci deşi iniţial se spunea că pe locul cimitirului se va amenaja un parc şi o piaţetă, totul în cinstea Războiului de Independenţă (de aici şi denumirea de „Parcul Libertăţii), s-a adus în discuţie ipoteza ridicării unui complex rezidenţial ai cărui beneficiari să fie funcţionarii publici din oraş.

Totul prinde contur de-abia în anul 1922, când Consiliul Municipal (prezidat de avocatul Teodor I. Thenea) îl însărcinează pe „inginerul şef al comunei” să studieze posibilitatea împărţirii fostului cimitir în locuri de casă. Trebuie spus că terenul respectiv era pe atunci la marginea oraşului, dar cu acces la toate utilităţile, fiind foarte interesant din punct de vedere imobiliar.

Schiţa din 1922 cu lotizarea cimitirului FOTO Ion Caşu/Arhivele Statului

Conform documentelor păstrate la Arhivele Statului, terenul este împărţit în 38 de loturi. „Atunci încep manevrele oculte menite să valorifice momentul prielnic pentru speculaţii. Se fac şi proiectele tip pentru viitoarele locuinţe. Dar cum borcanul cu miere e prea mic pentru atâtea muşte, iar bâzâitul e prea strident, afacerea înţepeneşte în proiect”, spune Ion Caşu.

Primarul Thenea şi ordinul semnat de acesta FOTO Ion Caşu/Arhivele Statului

Cu alte cuvinte, afacerea, pentru care exista şi proiect, şi constructor, ba chiar şi ceva muşterii, a picat din cauza suspiciunilor de corupţie. Şi nu doar atât. Unii dintre viitorii proprietari, auzind că morţii n-au fost mutaţi decât în parte, au renunţat la precontractele deja încheiate, căci nu prea le surândea ideea să-şi trăiască viaţa într-un cimitir.

Aşa urmau să arate locuinţele construite peste cimitir FOTO Ion Caşu/Arhivele Statului

În cele din urmă, în anul 1933, terenul devine, în sfârşit, parc. S-a ocupat de asta primarul Christache Teodoru. În perioada 1948-1990, însă, parcul este redus la condiţia de maidan. De-abia după 1990 este reamenjat. El găduieşte acum statuia hatmanului Ivan Mazepa, alei şi spaţii verzi îngrijite, ba chiar şi o serie de locuri de joacă pentru copii. Nimeni nu mai ştie că, la mică distanţă sub pământ, încă îşi mai dorm somnul de veci câţiva marinari pe care ceasul morţii i-a prins în portul  Galaţi.