Războiul din Universitatea de la Galaţi, faza pe atacuri la persoană: „Minciuna şi dezinformarea  reprezintă atributele unui regim de tristă amintire“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii gălăţeni acuză abuzuri, presiuni şi dezinformări venite din partea preşedintelui Senatului Universităţii, profesorul Lucian Georgescu, care candidează la funcţia de rector.

Consiliul Membrilor Seniori ai Ligii Studenţilor (LSG) din Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, structură cu rol arbitrar şi consultativ, formată din peste 12 generaţii de lideri ai organizaţiei, susţine că preşedintele Senatului Universităţii, profesorul Lucian Georgescu, a comis mai multe abuzuri şi face presiuni asupra Ligii Studenţilor şi a studenţilor reprezentanţi în contextul apropiatelor alegeri pentru funcţia de rector, post pentru care acesta candidează.

Reprezentanţii Ligii Studenţilor din Galaţi susţin că s-a ajuns la atacuri la persoană, fiind vorba în acest caz despre Sergiu Bodlev, preşedinte al Colegiului Director al LSG. ”Minciuna, dezinformarea, omisiunea şi atacurile la persoană reprezintă atributele unui regim de tristă amintire, nu au ce căuta sub cupola Universităţii şi nu pot fi reprezentative pentru un preşedinte al Senatului Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi. Pentru afirmaţia, ostentativ repetată, conform căreia preşedintele LSG a votat împotriva intereselor studenţilor, solicităm scuze publice din partea preşedintelui Senatului Universităţii şi recomandăm LSG ca în cazul în care aceste scuze nu se materializează, organizaţia să apere adevărul şi propria imagine în instanţă. În măsura în care această vendetă personală împotriva organizaţiei şi a studenţilor reprezentanţi nu va înceta, vom solicita un arbitraj pe măsura situaţiei”, susţin reprezentaţii LSG.

”Membrii studenţi ai actualului Senat au dreptul să voteze până la data de 15 decembrie 2019, inclusiv pentru turul doi al alegerilor pentru funcţia de rector din data de 13 decembrie 2019. Aceste chestiuni au fost discutate deja cu preşedintele Ligii Studenţilor din Universitate care, la momentul respectiv, a afirmat că a înţeles toate aspectele de mai sus. Senatul Universităţii îşi exprimă disponibilitatea de a purta discuţii pe acest subiect şi asigură studenţii de îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru participarea acestora la alegerile ce urmează să se desfăşoare”, declara profesorul Lucian Puiu Georgescu.

Studenţii gălăţeni susţin că metodologia pentru alegerea rectorului contravine legislaţiei în vigoare. Conform acestora, în forma actuală, metodologia stabileşte o serie de criterii peste prevederile legale şi restrânge accesul în competiţia pentru funcţia de rector a cadrelor didactice din Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi.

”Considerăm că o competiţie deschisă şi transparentă va livra cea mai bună soluţie de management pentru UDJG. În ceea ce priveşte organizarea alegerilor pentru funcţia de rector, considerăm că Univesitatea noastră nu trebuie să se alinieze practicilor desfăşurate de mai marii universităţilor din România, ce s-au perindat prin guvernările recente şi care, prin portiţe legislative materializate chiar de către ei, şi-au dat posibilitatea de a candida încă o dată pentru poziţia de rector, în ciuda limitei de două mandate. Amintim aici, miniştrii de cultură, educaţie, cercetare, şefi de rectori şi candidaţi la primării. Atragem atenţia asupra faptului că singura organizaţie reprezentativă la nivelul întregii comunităţi academice a UDJG, a fost şi este Liga Studenţilor din Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, notorietate câştigată începând cu anul 1995. Orice aluzie la “alte organizaţii studenţeşti reprezentative la nivel de Universitate” reprezintă un cadavru al unei mentalităţi politicianiste de domeniul trecutului. Această abordare a fost constant utilizată de către cei care de-a lungul timpului s-au aflat în conflict deschis cu organizaţia”, încheie reprezentanţii LSG Galaţi, care şi-au transmis nemulţumirile tuturor partidelor politice, Parlamentului şi preşedintelui României.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite