UPDATE Incendiu violent în Odaia Manolache. O bătrână şi fiul ei au rămas fără casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii gălăţeni intervin în acest moment în satul Odaia Manolache, unde o casă aflată în apropierea unei şcoli a fost cuprinsă de flăcări.

UPDATE ORA 13:00

O septuagenară şi fiul ei au rămas fără acoperiş deasupra capului, după ce casa în care aceştia locuiau a ars aproape în întregime. Apelul la 112 a venit în această dimineaţă, la ora 9.30, iar trei autospeciale cu apă şi spumă s-au îndreptat către locul indicat.

Potrivit salvatorilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, incendiul se manifesta cu violenţă în întreaga locuinţă.

„Au ars aproximativ 100 mp de acoperiş, bunurile din trei camere şi o anexă. Pompierii nu au mai putut salva nimic de acolo. De asemenea, în bucătărie ardea o butelie şi conform procedurilor, aceasta a fost scoasă afară de către pompieri în siguranţă”, a declarat pentru „Adevărul”, maiorul Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt ISU Galaţi.

Proprietara casei, o femeie de 78 de ani, precum şi fiul ei, de 40 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Bătrâna s-a intoxicat cu fum şi a avut un atac de panică. De asemenea, aceasta acuza şi dureri în zona toracică, aşa că a fost transportată cu o ambulanţă SMURD la Spitalul de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi. Tot acolo a ajuns şi bărbatul, după ce acesta a suferit arsuri de gradele I şi II pe mâna dreaptă şi pe faţă.

Incendiul a fost lichidat la ora 12:30, iar cauza probabilă care a declanşat focul a fost depozitarea în apropierea sobei a unui recipient cu benzină. Există însă şi suspiciuni că fiul septuagenarei şi-ar fi alimentat drujba cu benzină în apropierea sursei de căldură.

Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza care a dus la producerea acestui eveniment nefericit.
________________________________________________________________
Pompierii gălăţeni intervin în acest moment în satul Odaia Manolache, unde o casă aflată în apropierea unei şcoli a fost cuprinsă de flăcări. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri ISU Galaţi.

Potrivit maiorului Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, flăcările au cuprins patru din încăperile locuinţei.

Vom reveni cu amănunte.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite