La Tecuci se fură până şi corturile zarzavagiilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat şi o femeie din Tecuci au acum probleme cu legea după ce, în urma unei „vizite" în Oborul din oraş, au plecat cu două corturi care aparţineau unei comerciante.

Niciodată nu este prea devreme ca să mergi la piaţă! Asta au crezut Constantin O. de 50 ani şi Doina M., din Tecuci, care, la puţin timp după miezuul nopţii de duminică spre luni, au dat o raită prin Oborul din localitate, de unde nu au plecat cu mâna goală.
Deoarece nu erau, în puterea nopţii, comercianţi care să îi servească, cei doi au găsit totuşi ceva bun de luat, şi mai ales gratis: două corturi de tip pavilion, instalate de o negustoreasă care venise cu marfă tocmai de la Feteşti, judeţul Ialomiţa. În jurul orei 3.00, în timp ce goneau spre casă cu noile achiziţii, bărbatul şi femeia au dat nas în nas cu o patrulă de poliţie. Întrebaţi de unde au corturile, cei doi au recunoscut că le obţinuseră pe căi ilicite.
„Cele două corturi au fost recuperate, iar cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat", a precizat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Cei doi riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 şi 15 ani.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite