Ion Feodorof, comandantul de penitenciar care a cutreierat mările şi oceanele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul-şef Ion Feodorof este noul director al Penitenciarului Galaţi.
Comisarul-şef Ion Feodorof este noul director al Penitenciarului Galaţi.

Comisar-şef de penitenciare cu state vechi, a fost, la vârsta de 20 de ani, un „lup al mărilor şi oceanelor". Ion Feodorof a venit, de câteva săptămâni, la Penitenciarul de la Galaţi având în spate exprienţe deosebite ca şef al puşcăriilor de la Tulcea şi Mărgineni.

A pus piciorul pentru prima dată într-o unitate de detenţie la vârsta de 25 de ani, când s-a angajat ca agent la penitenciarul din oraşul natal, Tulcea. Ion Feodorof spune că acel pas a fost unul decisiv pentru cariera sa, pe care a continuat-o într-un trend nu doar ascendent, dar şi foarte rapid, acumulând, în 18 ani, două mandate de director la penitenciare considerate extrem de dificile.

La cel de-al treilea mandat, de director al Penitenciarului de Maximă Siguranţă de la Galaţi, pe care l-a început pe 26 septembrie , comisarul-şef de penitenciare Ion Feodorof îşi aminteşte cu nostalgie de primii paşi de după absolvirea Liceului de Marină din Tulcea. În 1990, tânărul Feodorof pornea în aventura nebună a călătoriilor pe mări şi oceane, de care nu s-a putut rupe vreme de trei ani.

„Ce poate fi mai frumos la 20 de ani decât să vezi lumea, locuri inedite, exotice. Unele dintre ţările în care am ajuns tocmai traversau momente istorice, care le-au schimbat cursul evoluţiei. Am ajuns în Cape Town, Namibia, Santos, Hong Konk şi am cunoscut oamenii de acolo şi obiceiurile lor", povesteşte comisarul-şef Ion Feodorof.

Răsucire la 180 de grade

După trei ani petrecuţi pe mare, mai precis în 1993, actualul director al Peniteciarului Galaţi a spus „STOP" vieţii de marinar.

Familist convins, a ales o carieră mai „pământeană" , total opusă meseriei pe care o practicase, din punct de vedere al libertăţii de mişcare. Astfel, şi-a încercat şansele la unul dintre primele concursuri pe care sistemul penitenciar le-a organizat pentru încadrarea de agenţi din sursă externă.

Din 1993, anul intrării sale în sistemul penitenciar, Ion Feodorof a adoptat un ritm alert de perfecţionare continuă pe plan profesional. A absolvit Academia de Poliţie - Secţia Penitenciare şi are două masterate, unul în administraţie publică şi un altul în ştiinţe penale.

Ion Feodorof

„Când am ales să fac administraţie publică se întrevedea reforma din sistem. M-a interesat, din perspectiva managementului unei unităţi de detenţie, cum trebuie să funcţioneze relaţiile unei astfel de instituţii cu administraţia locală. Ştiinţele penale, pe de altă parte, sunt necesare în conducerea unui penitenciar deoarece cunoaşterea legilor într-un loc în care deţinuţii au atâtea cunoştinţe de Drept este vitală", a ţinut să mai precizeze directorul Penitenciarului Galaţi.

„Deţinuţii trebuie să muncească"

Ca fost şef al Biroului de Evidenţă şi Organizarea Muncii din Penitenciarul Tulcea, Ion Feodorof are opinii foarte clare când vine vorba de reintegrarea deţinutului în societate.

„Înainte, reintegrarea deţinuţilor se făcea mai mult prin muncă efectivă, acum sunt mult mai multe programe educative, de calificare şi recalificare. La noi munca nu este obligatorie ‚ dar dacă nu muncesc deţinuţii, e grav, pentru că în acest fel pedeapsa detenţiei nu îşi atinge unul dintre principalele scopuri. De exemplu, am rămas impresionat când am întâlnit la un hotel de patru stele un ospătar care fusese deţinut în Penitenciarul Tulcea şi care obţinuse calificarea în timpul executării pedepsei", completează comisarul-şef Feodorof .

Întrebări şi răspunsuri:

Care sunt realizările majore pe plan profesional pe care le-aţi avut până acum?

La Tulcea, de exemplu, am încheiat un parteneriat cu un penitenciar din Cehia. Ei au preluat de la noi sistemul de supraveghere cu camere video şi au fost încântaţi de sistemele noastre informatice. Eu, în schimb, am fost impresionat de viteza cu care s-au alocat 47.000 de euro pentru repararea unui gard cu senzori din penitenciarul lor, care se stricaseră la o furtună. A doua zi practic au fost daţi banii.

Care este secretul unui bun manager de penitenciar?

Să ştie să stabilească o bună comunicare, atât între angajaţi, pentru că toţi sunt oameni şi au problemele lor, dar şi între cadre şi deţinuţi.

Ce îi place:

Îmi place să îmi petrec foarte mult timp cu familia mea. Sunt un admirator al artei, imi place pictura, îmi place să mă plimb. Prefer muntele în locul mării. Îmi place şi teatrul, chiar am cochetat cu scena în adolescenţă, dar asta numai pentru mulţumirea mea sufletească, nu ca să fac carieră.

Ce nu-i place:

Nu îmi place să fiu minţit în faţă. Atunci mă enervez şi ridic uneori tonul mai mult poate decât ar fi cazul. Nu sunt genul care să întoarcă obrazul celălalt atunci când primeşte o palmă. Consider că trebuie să ai ca om o doză de echilibru şi puterea de a-ţi susţine punctul de vedere.

Profil:

Născut: 24 noiembrie 1969, Tulcea
Studii: Academia de Poliţie „Al.I. Cuza", master în Administraţie Publică şi Ştiinţe Penale
Ocupaţie: Director al Penitenciarului Galaţi
Familie: Căsătorit, un copil.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite