De ce cred românii că orice început cu piciorul stâng le va aduce ghinion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fenomenul stângăciei a fost intens dezbătut chiar şi în lucrări ştiinţifice, cum ar fi volumul „Superstiţiile poporului român”, scris de etnologul Gh.F. Ciauşanu. În trecut, în unele zone, stângacii erau consideraţi blestemaţi şi erau alungaţi din comunitate. Totuşi, în anctichitate au fost popoare care-i adulau pe care foloseau mâna stângă.

Fără îndoială, superstiţiile românilor sunt unele dintre cele mai interesante din tot spaţiul european căci, după cum recunosc mai toţi cercetătorii fenomenului, în aceste teritorii s-au ciocnit, în ultimele trei milenii, mai toate marile imperii, fie că vorbim despre cele puse pe jaf sau despre cele civilizatoare.

„Coctailul” rezultat este unul foarte interesant. O serie de antropologi insistă că amestecul genetic permanent a creat un popor cu inteligenţă peste medie. Alţii cred că amestecul a potenţat toate năravurile proaste ale lumii. Însă nimeni nu poate nega unicitatea folclorului şi, în acelaşi timp, colecţia extraordinară de superstiţii şi de tradiţii prezente în spaţiul românesc, multe ridicate la rang de principii de căpătâi deşi în spatele lor nu există nici cea mai mică latură ştiinţifică.

„Nenorocirea” stângăciei

Hotărât lucru, una dintre cele mai cunoscute supersiţii româneşti este aceea că nu este bine să începi sau să faci un lucru – orice lucru – cu piciorul stâng. Şi nici cu mâna stângă.

De altfel, mai cu seamă în comunităţile rurale (unde obiceiul încă se mai păstrează), stângacii au fost privit  priviţi ca un soi de ciudaţi, după cum ne transmite etnologul Gh.F. Ciauşanu în lucrarea „Superstiţiile poporului român” (editura Saeculum – 2014).

„Pentru români, acei ce aruncă cu stânga – stângacii – sunt priviţi ca nişte monştri. Despre femeile care cos cu stânga se zice, în Vâlcea, că sunt arătări, slute, schiloade. La francezi se crede cam tot la fel: se fac stângaci acei copii care calcă pentru prima oară pe piciorul stâng. De aceea, li se recomandă mamelor ca să fie cu deosebită băgare de seamă, pentru ca această nenorocire să nu aibă loc”, scrie etnograful.

Însă nici românii şi nici francezii n-au inventat adversitatea faţă de stângaci. Ea vine din vremuri străvechi şi, o perioadă, a fost, deşi pare incredibil în timpurile noastre, criteriu de discriminare. Mâna stângă a ajuns atât de hulită, bunăoară, la arabi, încât nu-i folosită pentru niciuna dintre treburile importante ale vieţii, principala ei atribuţiune fiind ştersul fundului.

Romanul Iulius Cezar dădea la un moment dat un decret  potrivit căruia toţi bărbaţii erau obligaţi să folosească mâna dreaptă la scris, mâncat şi luptă, stângacii fiind consideraţi rebeli şi surghiuniţi, deoarece „aduceau ghinion cetăţii eterne”.

Interesant este că superstiţia basculează neaşteptat spre un sens pozitiv în ortodoxie, atunci când vine vorba despre temutul Sfânt Ilie, care era văzut în vechime ca fiind stângaci.

S-ar părea că ar exista o legătură între dexteritatea Sfântului Ilie în a-i trăzni pe păcătoşi şi tradiţiile ebraice vechi, potrivit cărora stângacii era războinici veneraţi. De altfel, în Vechiul Testament există o referire la un corp militar evreiesc format din 700 de prăştieri care erau în stare să lovească o ţintă de grosimea unui fir de păr de la o distanţă apreciabilă (John Lubbock – „Omul preistoric”).

Piciorul stâng, proscris de armatele lumii

Potrivit regulamentelor militare moderne, plecare de pe loc se face cu piciorul drept şi niciodată cu cel stâng.  „Aşa a fost dintotdeauna. Acum peste 60 de ani, pe când făceam eu şcoala militară, regulamentele erau clare, ca şi acum: cu dreptul, înainte marş! Se zicea chiar că dacă o trupă îndrăznea să plece cu stângul era semn de rebeliune miliară”, ne-a povestit  colonelul în retragere Gheorghe Ariton.

Cele mai multe relatări vechi despre piciorul drept folosit ca reper fundamental al înaintării militare îl regăsim la romani, care s-ar părea că au fost primii care au introdus regula pornirii în marş cu dreptul. Bunăoară, Petronius scrie, în „Metamorfoze”, că „trebuie să înceapă mersul cu piciorul drept; începerea cu piciorul stâng este neprielnică”.

Atenţie cu ce mână dai de pomană!

Conform unui vechi obicei cu iz de superstiţie atunci când dai mâna cu cineva, în semn de salut, trebuie să o faci doar cu mâna dreaptă. „Vergilius zice Dextrae jungere Dextram pentru împrietenire. Şi astăzi, la români, când dai mâna cu cineva, e bine s-o dai pe cea dreaptă, când gândul şi inima-ţi sunt drepte, favorabile persoanei cu care dai mâna”, scrie Gh.F. Ciauşanu în lucrarea amintită mai înainte.

În Bucovina lucrurile sunt duse şi mai departe, după cum scrie D.Dan în monografia „Mănăstirea şi comuna Putna”. „Dacă dai ceva unui putnean cu mâna stângă, acesta nu primeşte, căci crede că i se dă cu inimă rea şi că nu va avea parte de acel lucru”.

În părţile sudice ale Moldovei, după câte povesteşte etnograful gălăţean Paul Buţă, există credinţa că orice dai de pomană trebuie să dai cu dreapta şi nu cu stânga. „Babele erau foarte atente să le atragă atenţia femeilor tinere atunci când încălcau pilda, zicându-le că pomana nu mai ajunge la sufletul celui pomenit dacă pleacă din mâna stângă”, spune folcloristul.


Vă mai recomandăm şi:

Cum i-au implorat ţăranii dintr-un sat basarabean pe folcloriştii români să nu spună incantaţiile pentru ploaie la filmări, de teamă să nu vină potopul

Superstiţii bizare înainte de Crăciun. De ce bat fetele nemăritate pernele cu nuiaua şi cum se prezice vremea cu găina

Ce este ceasornicul morţii. Legătura ciudată existentă între cântecul găinii, punctele cardinale şi moartea unui om

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite