Unicom Galaţi a declarat finalizate lucrările la Piaţa Unirii din Focşani deşi mai are de terminat o treime din lucrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care au proiectat iniţial renovarea perimetrului istoric spun că obiectivul nu este nici pe departe ceea ce ar fi trebuit să fie. Mai mult, cea mai amplă lucrare din oraş va fi finalizată în timpul propriei recepţii. Pavimentul a început deja să se umfle iar recepţia nu va fi semnată de arhitectul proiectului.

Nenumărate amânări din partea constructorului, întârzieri la plată şi, colac peste pupăză, abateri de la proiectul iniţial. Este vorba despre mult trâmbiţatul proiect "Reabilitarea perimetrului istoric Piaţa Unirii", plan finnaţat de UE cu nouă milioane de euro, care se încearcă a fi dus la îndeplinire acum, înainte de recepţie, în mare grabă.

Reabilitarea Pieţei Unirii a fost declarată de constructor, SC Unicom Galaţi, ca fiind finalizată în data de 30 iunie, deşi lucrările sunt realizate puţin peste 70 %.

Deşi proiectul a fost manageriat până acum de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), oficialii de la Bucureşti au împuternicit de curând Primăria Focşani să facă recepţia lucrărilor, după ce a expirat şi al patrulea termen acordat de finanţator.

În timp ce primarul municipiului, Decebal Bacinschi susţine că lucrările sunt realizate în procent de 70 - 80 %, constructorul susţine că acestea sunt realizate în procent de 90 %.

Ceartă pe finisaje

Cert este că au apărut deja defectele. Pavimentul din piaţă a început deja să se umfle, semn că nu va rezista prea mult timp. Mai mult decât atât, lucrarea va fi recepţionată fără semnătura arhitectului de proiect, Andrei Mulţescu care şi-a dat demisia în urmă cu un an de zile.

Citeşte amănunte în săptămânalul local "ADS Focşani". Ziarul se găseşte la chioşcurile de difuzare a presei din oraş la preţul de 0,90 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite