Punct termic dezafectat, transformat de un preot în centru de zi pentru copiii săraci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii sunt încântaţi de activităţile derulate în centru
Copiii sunt încântaţi de activităţile derulate în centru

În centrul de zi, copiii din familii cu posibilităţi modeste sunt pregătiţi la materii de bază la şcoală, dar au parte şi de consultaţii medicale gratuite.

Preotul Eduard Daniel Bran, paroh al unei biserici din Focşani şi în timpul liber voluntar la Asociaţia ”Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor”, a pus bazele unui centru de zi pentru copiii defavorizaţi într-un punct termic dezafectat.

Asociaţia a primit spaţiul, în folosinţă gratuită, de la municipalitate, pentru o perioadă de 15 ani şi din fonduri proprii a reuşit să amenajeze un centru medical şi educaţional.

Locaţia a fost amenajată astfel încât în incintă copiii şi persoanele cu nevoi sociale să poată beneficia de consultaţii medicale şi tratamente de specialitate, iar copiii să fie meditaţi la disciplinele importante din şcoli, tot în centru fiind organizate activităţi nonformale şi dezvoltare personală sau ateliere de creaţie, precum hand made şi artă plastică.

centru de zi

“Zona în care este aşezământul nostru este o zonă defavorizată, cu multe familii rome, dar şi familii de condiţie modestă. Am ales această zonă pentru că sunt foarte mulţi copii care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse”, potrivit preotului Eduard Daniel Bran.

centru de zi

Cabinetele de pediatrie, interne, psihologie şi logopedie funcţionează la parterul clădirii, pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, iar demisolul îi găzduieşte pe copiii care, din motive financiare în principal, nu reuşesc să se pregătească în particular la limba română, matematică, istorie, geografie. Toţi au parte de servicii gratuite, iar medici, psihologi şi profesori au devenit  voluntari ai centrului.

centru de zi

“De curând, la cererea copiilor din zonă, s-au deschis şi câteva grupe de pregătire la clasele primare, unde se studiază în grupe a câte 10 copii. Pentru petrecerea timpului liber, avem trei cluburi, unul de desen, un club de handmade şi altul de engleză", mai spune părintele Eduard Daniel Bran (foto).

centru de zi
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite