Primăria Focşani, revoltată că nu poate ridica maşinile parcate neregulamentar de pe spaţiul public
0Reprezentanţii Primăriei Focşani si cei de la poliţia rutieră s-au întâlnit pentru a formula un punct de vedere către Guvern, astfel încât executivul să emită un regulament pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.
Conducerea Primăriei Focşani şi cea a Poliţiei rutiere s-au întâlnit pentru a discuta despre noul sistem de parcare din Focşani. Cu această ocazie, a fost atins şi subiectul ridicării maşinilor parcate neregulamentar, după ce anul trec Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aprobat recursul Avocatului Poporului privind ridicarea maşinilor de către autorităţile locale din teritoriu, respectiv Consiliile locale nu au competenţa de a ridica autoturisme parcate ilegal.
În Focşani, în anul 2014, încasările de pe urma ridicărilor de maşini s-au ridicat la 135.000 de lei, în condiţiile în care amenda pentru acest delict era de 400 de lei, ceea ce înseamnă că au fost ridicate în jur de 450 de maşini.
”În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) şi art.135 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) şi alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.21 lit.b) şi art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 şi art.97 alin.(1) lit.d) şi alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale“, se arată în sentinţa Curţii Supreme.