Ajutor de minimis pentru o firmă italiană care a angajat 176 de salariaţi la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Italienii de la STG au cumpărat Laminorul
Italienii de la STG au cumpărat Laminorul

Primăria Focşani va scuti de la plata impozitelor pe clădiri şi terenuri firma SC STG Steel, care a cumpărat fostul Laminorul din Focşani.

Italienii de la SC STG Steel, care au preluat fosta întreprindere Laminorul din Focşani şi au angajat 176 de oameni vor fi scutiţi de Primăria Focşani de la plata impozitelor pe clădiri şi terenuri.

Firma a făcut investiţii de peste 1,7 milioane de euro în retehnologizarea fabricii, respectiv în modernizarea fluxului final la laminorul de sârmă şi, potrivit Codului Fiscal poate beneficia de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă în Focşani.

Societatea va fi scutită de o plată de 244.312 lei pentru impozit pe clădiri şi 136.952 de lei impozit pe teren.

 ”Conform Hotărârii Consiliului Local Focşani nr. 347 din 30.11.2010 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă în municipiul Focşani, pentru anul 2013 plafonul aprobat este de 100.000 euro. SC STG Steel SRL a realizat o investiţie nouă, constând în moder-nizare clădire şi linie tehnologică, în valoare de 7.702.986 lei, adică 1.699.950 euro, pentru clădirile situate în Focşani, Bd. Bucureşti nr. 80”, se arată în raportul întocmit de Direcţia Economică şi Serviciul impozite şi taxe locale din cadrul Primăriei Focşani.

STG este un grup de firme care activează de peste 30 de ani în domeniul metalurgiei, respectiv instalaţii de laminare. Fosta întreprindere Laminorul a fost lichidată în 1997 şi vândută  omului de afaceri iordanian Taher. La acel moment în fabrică au mai rămas 500 de angajaţi, dar din cauza pierderilor în anul 2008 toţi angajaţii au intrat în şomaj.
 

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite