Incident în Craiova: hoţii i-au spart maşina unui om de afaceri doljean şi i-au furat un pistol
0Un incident s-a petrecut în această dimineaţă pe strada Gheorghe Chiţu din Craiova: un doljean şi-a găsit maşina spartă şi din aceasta lipsea un pistol.
UPDATE/ Pistolul furat a fost lăsat într-o borsetă între scaunele maşinii. „Am venit până la birou pentru că a trebuit să ridic nişte acte. În momentul în care am ajuns la maşină am găsit geamul spart. Totul nu a durat mai mult de 10 minute“, a povestit Mihai Moraru, proprietarul pistolului furat.
Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Bărbatul care şi-a lăsat pistolul în maşină a fost amendat cu 5000 de lei şi s-a luat măsura anulării dreptului de a mai deţine arme.
Patronul unei firme din Craiova şi-a parcat marţi maşina Range Rover pe strada Gheorghe Chiţu din Craiova, a intrat într-o clădire, iar când a ieşit şi-a găsit geamul spart şi borseta furată. În borsetă avea un pistol cu bile, neletal. Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac cercetări.