Angajaţii  care se ocupă de reabilitarea drumului Craiova-Calafat nu şi-au mai primit salariile de două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările ar trebui finalizate anul viitor
Lucrările ar trebui finalizate anul viitor

Angajaţii firmei care se ocupă cu asfaltarea drumului Craiova - Calafat au intrat în grevă. Oamenii au declarat că nu şi-au mai primit salariile de două luni, iar din această cauză au luat o astfel de decizie.

Reabilitarea drumului Craiova-Calafat ar trebui să fie gata la anul, însă până în momentul de faţă lucrările sunt mult întârziate. „Eu am fost angajat cu contract de muncă, iar de două luni nu am primit nici măcar un leu. După cum vedeţi şi dumneavoastră lucrările sunt mult în urmă. Noi am refuzat să mai muncim până nu ne vom primi drepturile băneşti“, a spus Ilie Gheorghe.  

Oamenii care se ocupă de reabilitarea drumului Craiova-Calafat  au declarat că au depus plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj. „Patronul care ne-a angajat nu a vrut să vorbească cu noi. Vom face toate demersurile legale pentru a ne recupera banii. Noi nu cerem nimic în plus. Eu am acasă un copil căruia trebuie să am ce să îi pun pe masă. Este inadmisibil ce se întâmplă. De două luni nu am primit drepturile băneşti care ni se cuvin “, a spus un angajat.

Inspectorii ITM Dolj au declarat că vor face verificări pentru a stabili cu exactitate care este situaţia. „În termen de 30 de zile sau maxim 45 de zile soluţionăm acea peţiţie. Vom verifica dacă se respectă sau nu se respectă prevederile contractului colectiv de muncă sau contractului individul de muncă şi comunicăm salariatului ceea ce am constatat”, a spus Cătălin Mohora, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

Patronul firmei care se ocupă de reabilitarea drumului Craiova-Calafat a declarat că oamenii îşi vor primi salariile în cel mult trei zile. Ba mai mult, bărbatul susţine că salariaţii au întârzieri salariale de 15 zile şi nicidecum de câteva luni.  

Ponta vrea autostradă până la Calafat 

Victor Ponta a declarat că de la Craiova la Calafat ar trebui să se facă autostradă. Firma care se ocupă de execuţia lucrării trebuie să finalizeze investiţia la timp. Contractul va fi reziliat în caz contrar. „O sa facem drumul si il facem bun, dar nu e suficient - adica un drum cu o singura banda, una dus, una intors, nu e suficient - motiv pentru care in primul proiect pe exercitiul 2014-2020 la care lucram si il depunem este ca de la Craiova la Calafat sa avem regim de autostrada“, a spus Pont.

Mircea Guţă, primarul oraşului Calafat, a declarat că ar trebui urgentate lucrările pentru reabilitarea drumului naţional DN56 Craiova-Calafat. Edilul este convins că infrastructura rutieră din zonă nu va putea suporta traficul de pe podul de peste Dunăre.Traficul rutier va creşte de 10 ori, iar locuinţele oamenilor ar putea fi serios afectate dacă investiţiile nu vor fi gata. „Pentru reabilitare, DN56 Craiova-Calafat a fost împărţit în două tronsoane: Craiova-Galicea Mare şi Galicea Mare-Calafat, pentru care lucrează firmele Delta ACM şi, respectiv, Mochlos SA. Din lipsa finanţării, primul tronson este realizat în proporţie de 25%, iar la cel de-al doilea lucrările încă nu au început. Din ultimele informaţii pe care le am, se pare că şi pentru Galicea Mare-Calafat ar fi fost alocată o sumă de bani, pentru că este urgentă măcar realizarea porţiunii din dreptul satelor Basarabi şi Golenţi, până la Maglavit. În aceste sate infrastructura existentă nu poate face faţă traficului de pe pod şi casele oamenilor ar putea fi afectate. În acest sens s-ar putea face legătura cu drumul Maglavit-Drobeta Turnu Severin care a fost reabilitat şi pe care se circulă foarte bine în acest moment“, a spus primarul Guţă. 

Reabilitarea DN56 Craiova-Calafat a fost împărţit în două tronsoane, respectiv Craiova-Galicea Mare şi Galicea Mare-Calafat, pentru care lucrează firmele Delta ACM şi, respectiv, Mochlos SA. Cele două tronsoane ale DN 56 Craiova-Calafatau o lungime de 84 de kilometri

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite