Antonie Solomon a fost iertat de Dan Diaconescu. Fostul edil al oraşului a fost reprimit în PPDD după ce colegii de partid au spus că are un caracter infect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonie Solomon a fost exclus din PPDD în luna ianuarie
Antonie Solomon a fost exclus din PPDD în luna ianuarie

Fostul primar al Craiovei a fost exclus din Partidul Poporului Dan Diaconescu în luna ianuarie. Reprezentanţii PPDD au declarat atunci că Antonie Solomon este cea mai mizerabilă persoană şi are un caracter infect.

Liderii PPDD au revocat decizia în privinţa lui Anton ie Solomon şi l-au reprimit din nou în partid. ''Eu nu am plecat niciodată din PPDD. Mi-au spus că sunt un om serios şi că s-a făcut o greşeală cu mine. Rămân aici şi vreau să fac treabă'', a spus fostul edil al oraşului.

''Am revocat decizia în privinţa domnului senator Solomon. Prin această decizie şi prin faptul că domnul deputat Cezar Cioată este din nou în grupul parlamentar al PPDD demonstrăm că partidul nostru este mai puternic partid de opoziţie şi unul dintre cele mai stabile”, a spus preşedintele PPDD, Simona Man.

Mihai Cilibiu, preşedintele PPDD Dolj, a declarat în luna ianuarie că Antonie Solomon nu ştie ce înseamnă munca în echipă “Biroul Naţional al partidului a luat această decizie, pe care eu o respect şi o susţin în totalitate. Ca să fiu sincer, eu am cerut acest lucru mai demult, dar mi s-a spus să mai aştept, să vedem dacă nu-şi revizuieşte atitudinea. Acum s-au convins cu toţii cu cine avem de-a face. Pentru mine a fost o povara să stau alături de un asemenea om, lipsit de caracter şi de scrupule.După parerea mea, va avea soarta lui Bulucea. Nu cred că-l mai vrea nimeni. După cum s-a văzut, nu-l mai vor nici craiovenii. S-a văzut la alegeri, când a luat 20 la sută după 12 ani în fruntea Craiovei. E cea mai mizerabila persoana pe care am intalnit-o. Are un caracter infect”, a spus Cilibiu, preşedintele PPDD Dolj, pe data de 22 ianuarie.

Fostul primar al Băniei a candidat din partea PPDD la Senat pe Colegiul 1 Craiova şi a câştigat mandatul de senator la redistribuire. 

Antonie Solomon este cercetat într-un dosar corupţie. Gheorghe Penescu l-a acuzat pe fotul primar al oraşului că i-a cerut mită 50.000 de euro pentru a obţine autorizaţia la hipermarketul Pic.

Dosarul lui Antonie Solomon a fost mutat de la Tribunalul Galaţia la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite