Preot condamnat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Episcop: „A băut o limonadă“
0Preotul a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. Decizia Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Preotul Valeriu Roman, din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, a produs un accident rutier la finalul lunii ianuarie 2013 pe un bulevard din municipiul Constanţa. Din cercetările poliţiei a rezultat că preotul avea o alcoolemie de 2,45 la mie.
Valeriu Roman a refuzat recoltarea de probe biologice, mai mult, atitudinea recalcitrantă a acestuia de după momentul producerii accidentului, i-a determinat pe poliţiştii constănţeni să-i pună cătuşele pentru a-l duce la Spitalul de Urgenţă.
”Sunt preot, dar degeaba sunt“, a reuşit să spună părintele, care era incoerent, dar şi revoltat de ceea ce i se întâmplă.
După 4 ani de anchete şi procese, Judecătoria Constanţa a dat sentinţa în cazul preotului Valeriu Roman: un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, precum şi interzicerea dreptului de a conduce vehicule din următoarele categorii: AM, A1, A2, A, B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb sau Tv pe drumurile publice, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Imediat după accident preotul a fost suspendat temporar din funcţia sa de consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului. În apărarea preotului, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat că Valeriu Roman ”a băut doar o limonadă”.
Pe aceeaşi temă:
Un preot beat criţă s-a răsturnat cu un tir încărcat cu ciment pe un drum naţional