Un fan ardelean al Universităţii Craiova îşi ia rămas bun de la Costică Ştefănescu printr-o scrisoare: „Vei rămâne mereu în inimile noastre, căpitane!“
0Marius Rotar, profesor la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, este fan Universitatea Craiova din copilărie şi deplânge moartea marelui fotbalist Costică Ştefănescu faţă de care are doar admiraţie şi respect.
Scrisoarea ardeleanului Marius Rotar se numeşte „Craiova mea“ şi în ea vorbeşte cu atâta pasiune despre U Craiova, despre jucătorii care au purtat culorile alb-albastru şi despre marea pierdere suferită în aceste zile de echipă şi suporteri, stingerea din viaţă a fostului căpitan al U Craiova, Costică Ştefănescu.
Marius Rotar este preşedintele Asociaţiei Cremaţioniste „Amurg“ şi profesor universitar la Alba Iulia.
Scrisoarea sa, de rămas bun de la Costică Ştefănescu, vorbeşte şi despre liberul arbitru şi dreptul fiecăruia de a-i fi respectate deciziile şi ultimele gesturi, indiferent de comentariile ulterioare.
Redăm mai jos scrisoarea acestuia:
„Craiova mea
7 ani am avut când m-am îndrăgostit de Universitatea Craiova. Am prins marea echipă şi de atunci am rămas iremediabil legat de simbolurile alb-albastre, chiar dacă sunt ardelean 100%. Unii amici chiar râd de mine, neputând înţelege cu pot să iubesc o echipă din Oltenia.
Am şi văzut marea echipă în 1984 sau 1985, dacă nu ma înşel, într-un meci cu FC Baia Mare când Universitatea a câştigat cu 1-0, printr-un gol măcar de Bicu (Irimescu a tras în bară, ţin bine minte, de au îngheţat moroşenii). Când a marcat Bicu am ţipat de bucurie, pupând vreo doi oameni din jur şi unul dintre ei mi-a zis: “Stai copile, că n-au marcat ai noştri!!!!”
Am mai văzut Universitatea pe viu de mai multe ori. Odată, când eram student, am mers la un meci cu U Cluj, pierdut cu 0-3, iar Craiova mea a jucat atât de prost poate şi pentru că, în toată repriza secundă, nişte ciori au stat în jumătatea lui “U” şi oltenii nu s-au apropiat de poarta adversă.
Una dintre cele mai triste zile din viaţa mea a fost când am retrogradat şi nu credeam că poate, fotbalistic vorbind, să existe o durere mai mare, însă am greşit: când acum 2 ani au dezafiliat echipa, m-am jurat că până când nu vom reveni nu mă voi uita la un meci de fotbal în întregime.
Şi m-am ţinut de cuvânt: anul trecut când am jucat cu Ungaria, meci cu o rivalitate istorică, am oprit televizorul intenţionat 10 minute, numai să mă ţin de promisiune. Şi m-am simţit ca un învingător, chiar dacă Craiova mea nu exista pe harta fotbalului la aceea oră.
A plecat Costică Ştefanescu… puţine ar mai fi de zis la asemenea momente, când tăcerea e unică modalitate de a alina lacrimile. E şi o prostie să profiţi de moartea cuiva, pentru a căpăta loc în faţă sau în strană, când toată lumea este cu capul plecat, îndurerată de tristeţea despărţirii.
Costică Ştefănescu a fost un om mare. Cuvintele sunt de prisos.
Costică Ştefănescu va avea slujbă de înmormântare, BOR a fost de acord, aruncând responsabilitatea Parchetului, pentru a demonstra actul sinuciderii (deşi evident şi certificat, după unele surse, cu un bilet de despărţire).
Eu mă bucur că Ştefănescu, după atâta suferinţă, va avea slujba, însă nu pot înţelege din nou de ce BOR nu demonstrează aceiaşi flexibilitate şi în privinţa incinerării. La nivel categorisirii cele două - incinerarea şi sinuciderea - ca păcat - nu poate exista un echilibru, actul de a îţi lua viaţa - deşi justificabil în opinia mea, în anumite situaţii şi acceptat de societate, pe deplin doar când este săvârşit de către eroi - fiind mult mai grav decât cel de a dori să fi ars după deces.
Iartă-mă, Costică Ştefănescu că am rupt tăcerea ce trebuia s-o adopt şi spun aceste lucruri.
Să îţi fie somnul în pace, căpitane! Vei rămâne mereu în inimile noastre!“
Mai puteţi citi:
FOTO Costică Ştefănescu va fi înmormântat cu onoruri militare, astăzi
Se încarcă comentariile...
