Drept la replică la articolul „EXCLUSIV Tupeu de bugetar. Şeful Filarmonicii din Cluj şi-a mărit singur salariul“

Marius Tabacu, directorul Filarmonicii de Stat din Cluj   FOTO: Filarmonica de Stat din Cluj

Directorul executiv al Filarmonicii de Stat din Cluj, Marius Tabacu, a trimis pe adresa redacţiei un drept la replică care îl dăm publicităţii integral.

Textul integral al dreptului al replică la articolul EXCLUSIV Tupeu de bugetar. Şeful Filarmonicii din Cluj şi-a mărit singur salariul. Ce zice despre raportul de audit: „Se scriu o grămadă de prostii acolo“:

„Alte culmi ale tupeului de bugetar

Referitor la articolul exclusiv, intitulat „Tupeu de bugetar, Şeful Filarmonicii din Cluj şi-a mărit singur salariul…” fac cîteva precizări referitoare la nişte mici scăpări ale autoarei, scăpări care i se pot întîmpla oricui, mai cu seamă cînd se vede în faţa unui asemenea exemplu de insensibilitate bugetară ca a mea.
În primul rînd ţin neapărat să atrag atenţia tuturor celor interesaţi că tupeul meu de bugetar s-a manifestat încă de la data de 1 ianuarie 2011, cînd mi-am diminuat salariul brut, de la 4285 la 3968 de lei (după cum este menţionat şi în raportul de audit). Cu alte cuvinte, nu am cîştigat o Volgă, ci mi s-a furat bicicleta. Dar, de fapt, am aplicat legea. La fel cum tot potrivit legii, dar ca urmare a unui act adiţional emis de Consiliul judeţean – şi în nici un caz ca urmare a propriei mele decizii, arbitrare – la 31 mai 2012, salariul meu brut a crescut la valoarea de 4602 lei. De altfel, sunt sigur că autoarea articolului ştie că, în calitate de manager (sau de „şef”, cum se menţionează în titlu – aceasta fiind un termen mai neaoş, deci mai potrivit cînd vrei să faci pe cineva de ocară) nu am calitatea, dreptul, dar nici posibilitatea să cresc sau să scad veniturile cuiva, după bunul meu plac – mai cu seamă propriul meu salariu. Astfel încît menţiunea potrivit căreia cheltuielile de personal au fost depăşite în anul 2011 cu 13.919, iar în 2012, cu 73.560 de lei sunt o altă mică scăpare, apărută în articolul menţionat. Oricît de mult aş fi dorit să o fac sau oricît de inconştient aş fi fost ca să încerc să modific veniturile colegilor mei, mai întîi s-ar fi blocat programul de pe computerul celor de la serviciul de personal, ca apoi actele să nici nu mai ajungă la Consiliul Judeţean şi apoi la trezorerie. Iar oamenii ar fi rămas fără salarii, deci şi ei cu bicicleta furată.
În schimb, în legătură cu cheltuielile de transport, într-adevăr, bugetul aferent a fost depăşit. Cît timp am funcţionat la Casa de Cultură a Studenţilor, am fost nevoiţi nu o dată să ne mutăm concertele (din varii şi imprevizibile motive) în alte locaţii. Iar, în vara lui 2012, s-a ivit prilejul să ne mutăm, mai bine zis să revenim la Casa Universitarilor, adică în vechiul nostru sediu. Toate acestea au necesitat cheltuieli suplimentare, imposibil de prevăzut la sfîrşitul anilor precedenţi, cînd se fac proiecţiile bugetare pentru anul următor. Ca urmare, am completat necesarul de cheltuieli pentru transport de la un alt capitol – alte bunuri şi servicii – fără să încălcăm în felul acesta legea, asigurînd în schimb condiţii incomparabil mai bune de manifestare artistică, atît pentru muzicieni, cît şi pentru public.
Scoase din context, şi acele abominabile contracte cu operatorii de telefonie par nişte excese bugetare inacceptabile. În realitate, este vorba de un contract reînnoit cu Romtelecom, în virtutea căruia Filarmonica plăteşte aceeaşi sumă ca în timpul contractului precedent, iar ca bonus primeşte şi un laptop performant, decontat în rate lunare. Mi s-a părut o ofertă acceptabilă, de genul celor făcute de toate companiile care au interesul să-şi păstreze clienţii. În mod „normal” ar fi trebuit să „mascăm” această cheltuială în varii forme, al căror sens îmi repugnă. La fel cum ar fi trebuit probabil să facem şi cu sumele cheltuite pentru ca să oferim copiilor colegilor noştri cîte o pungă cu dulciuri de Crăciun. De fapt, aceste cheltuieli s-au efectuat din sponsorizări şi din venituri proprii, fără ca astfel bugetul de stat să fi fost afectat. Am auzit adeseori alegaţia potrivit căreia morţii se acoperă cu pămînt, iar bugetarii cu acte. Profunzimea acestui panseu conţopist îmi creează frisoane relevante: adică poţi să faci de toate, numai să te acoperi cu acte, care schimbă faţa lumii.
Costumul şi pantofii descoperiţi sunt încă o dovadă de tupeu bugetar. Asta mai ales dacă omitem – bineînţeles dintr-o scăpare scuzabilă – că angajaţii filarmonicii au dreptul, potrivit contractului colectiv de muncă, la ţinută de scenă, din care, cele două accesorii vestimentare cu greu ar putea lipsi.
Dar în privinţa ordinelor de deplasare – două – din care lipsesc din unul ora şi din altul ziua sosirii, lucrurile sunt clare: chiar dacă, din celelalte documente de călătorie ataşase decontului aceste date ar putea fi deduse, recunosc că rubricile cu pricina au rămas necompletate. Această descoperire a curmat răul de la rădăcină.

Marius Tabacu“