S-a semnat ordinul de începere a lucrărilor la al patrulea parc industrial din judeţul Cluj, Tetarom IV
0Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat miercuri, 14 mai, ordinul de începere a lucrărilor de construire pentru Parcul Industrial Tetarom IV. Noul parc se întinde pe o suprafaţă de 86 de hectare şi se află în comuna Feleacu.
„Prin actul semnat astăzi am dat undă verde demarării lucrărilor de construire a noului parc industrial. Principalele lucrări care se vor realiza vizează construirea de platforme şi drumuri, reţele de alimentare cu apă, reţele de canalizare, reţele de alimentare cu gaz, racord la reţelele de înaltă tensiune de 110 kV şi 20 kV, o hală IMM şi o clădire de birouri.
Alături de această infrastructură de afaceri „la cheie”, vor fi realizate şi condiţiile optime menite să stimuleze dezvoltarea şi a altor activităţi economice din sectorul producţiei, depozitării, tranzitului de mărfuri şi al industriei de înaltă tehnologie, condiţia expresă fiind ca noile activităţi economice găzduite să fie nepoluante”, afirmă Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj.
Parcul Industrial Tetarom IV va fi construit de asocierea formată din S.C. ACI S.A. Cluj, S.C. Electromontaj S.A., S.C. Nord Conforest S.A. şi S.C. Erbi Prodcom S.R.L., câştigătoare a licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Cluj.
Valoarea contractului este de 36.355.757,95 lei fără TVA, durata maximă de execuţie fiind de 20 de luni. Investiţia va fi realizată din fonduri europene şi de la bugetul judeţului.
Ce înseamnă un parc industrial. Legislaţia românească spune că un parc industrial reprezintă o zonă delimitată în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică, de producţie industrială şi servicii, de valorificare a cercetării ştiinţifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, într-un regim de facilităţi specifice, în vederea valorificării potenţialului uman şi material al zonei.
„Conferirea oficială a statutului de parc industrial reprezintă un nou pas înainte, unul extrem de important. De altfel, toate aceste patru parcuri industriale pe care, prin intermediul societăţii noastre de profil, reuşim să le administrăm cu succes, dar şi Tetarom V, al cărui proiect înregistrează progrese semnificative, certifică, o dată în plus, faptul că în materie de parcuri industriale şi tehnologice Clujul reprezintă, cu certitudine, un model de bune practici la nivel naţional şi chiar internaţional”, declara, în iunie 2013, preşedintele CJ Cluj.
„Locatarii“ în parcurilor Tetarom. În cifre, succesul parcurilor industriale Tetarom se referă la: cele trei parcuri industriale construite şi pe deplin funcţionale, cu o suprafaţă totală de 283 de ha; cca. 50 de companii, printre care unele de top - Emerson, De’Longhi, Energobit, Bosch, Aggressione, Dietrich, etc care s-au stabilit în parcurile industriale administrate de Consiliul Judeţean Cluj şi care au investit aici peste 300 de milioane de euro; peste 4.000 de locuri de muncă nou create în cele trei parcuri industriale Tetarom
Mai puteţi citi:
Clujul va avea un nou parc industrial. Investiţia se ridică la 8 milioane de euro
ACI va construi parcul industrial Tetarom IV pentru 36 de milioane de lei