Premieră: un judecător din Cluj a dispus trimiterea unui citaţii prin intermediul Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţă  FOTO: Adevărul
Instanţă  FOTO: Adevărul

Un judecător din Cluj a dispus, la începutul anului, ca un bărbat, căutat de instanţele greceşti, să fie citat prin Facebook Messenger, deoarece nu s-a putut da de el prin celelalte mijloace. Compartimentul IT al Tribunalului Cluj a zis că nu se poate. Bărbatul este cercetat pentru violenţă domestică de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Katerini. Câteva state din lume folosesc reţelele sociale ca modalitate de trimitere a citaţiilor.

O instanţă din Grecia a cerut ajutorul Judecătoriei Cluj-Napoca ca să citeze pe un bărbat cercetat pentru violenţă domestică deoarece nu a reuşit să dea de el de nicio culoare. Un dosar a fost deschis în noiembrie 2017, pe rolul instanţei din Cluj. Un judecător clujean a emis o citaţie care să fie trimisă pe Facebook Messenger având în vedere că bărbatul este angajat ca şofer de TIR.

Deşi IT-ştii de la Tribunalul Cluj au spus că nu se poate face un cont de Facebook şi bărbatul nu a fost citat prin intermediul reţelei sociale, decizia judecătorului clujean este o premieră pentru o instanţă din România, după cum se arată pe clujust.ro, site ce a prezentat pe larg speţa.

Cazul

Reprezentanţii Judecătoriei Cluj-Napoca au precizat, pentru „Adevărul“, că autorităţile din Grecia au cerut ajutorul:

„Autorităţile judiciare din Republica Elenă au solicitat Judecătoriei Cluj-Napoca, comunicarea unor acte judiciare persoanei care are calitate procesuală în cauza aflată pe rolul instanţei greceşti.Prin sentinţa penală pronunţată în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţa, în temeiul art. 1 alin.1 lit. f, art.171 alin.1 lit. a, art. 173, art. 174 alin 1 lit. c, art. 197 şi urm. din Legea nr. 302/2004  rap. la art. 264 CPP constată imposibilitatea comunicării actelor judiciare transmise ca urmare a cererii de asistenţă judiciară internaţională nr. ….. formulată de autorităţile judiciare din Republica Elenă, respectiv de către Parchetul de pe lângă Tribunalul de primă instanţă Katerini, ca urmare a neprezentării persoanei destinatare şi anume SC…, , cu domiciliul în …., jud. Cluj, din actele de căutare efectuate rezultând că această persoană locuieşte la adresa indicată de către autorităţile judiciare greceşti, dar este angajat ca şofer pe camion (TIR) în afara României, iar pe alte căi electronice de co municare nu a putut fi contactat şi retransmite actele judiciare împreună cu cele efectuate în îndeplinirea cererii către Parchetul de pe lângă Tribunalul de primă instanţă Katerini, Republica Elenă“.

Dosarul a fost deschis în noiembrie 2017 la Cluj, după cum se poate observa şi de portalul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pe 8 ianuarie, anul acesta, judecătorul a dat o adresă Compatimentului IT din cadrul Tribunalului Cluj cerând să trimită bărbatului căutat de greci o citaţie prin Facebook Messenger:

„Emite o adresă către Compartimentul IT din cadrul Tribunalului Cluj cu solicitarea de a transmite intimatului citaţia emisă în prezentul dosar, pe adresa de Facebook a acestuia, împreună cu citaţia emisă de autorităţile elene. Amână judecarea cauzei pentru data de 05 februarie 2018, complet P3, sala 165, ora 8:30, pentru când se recitează intimatul cu menţiunea „prezenţa obligatorie”, inclusiv pe adresa de e-mail. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08 ianuarie 2018“.

Judecătoria: „Orice sistem de mesagerie electronică ar putea uşura contactul organelor judiciare cu persoanele chemate“

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, Mihai Ghica, mai precizează că realizarea unei pagini a instanţei pe Facebook implică luarea unor măsuri de siguranţă şi implicit crearea unei metodologii.

„În prezent, în sistemul judiciar nu există vreo reglementare în sensul creării unui cont de Facebook pentru instanţele de judecată. În cazul realizării unui asemenea cont, problemele care pot apărea sunt legate de prevenirea unor abuzuri care ţin de legitimitatea accesului, atribuirea accesului la cont, siguranţa comunicărilor/citaţiilor prin Facebook şi identitatea interlocutorului“, susţine acesta.

Momentan, Judecătoria Cluj-Napoca utilizează următoarele modalităţi de citare: citaţia scrisă (prin poştă/curierat/agent procedural al instanţei), fax, e-mail şi citarea telefonică.

Mihai Ghica mai spune că procedeul de citare prin Facebook  „poate facilita contactul cu persoanele care nu pot fi găsite pentru a fi chemate la procese“, însă „nu permite, însă, stabilirea identităţii interlocutorului şi trebuie condiţionată de acordul persoanei citate, dar Facebook-ul  poate fi utilizat ca modalitate de încunoştiinţare fără a atrage vreo sancţinune persoanei care nu dă curs chemărilor organelor judiciare“.

„Ar putea fi folosită atunci când persoana nu ştie de proces şi este dispusă să dea curs unei asemenea solicitări, chiar în lipsa unui acord prealabil. Dovada de primire a mesajului poate fi reprezentată de răspunsul persoanei căutate. De asemenea, Facebook confirmă primirea şi deschiderea mesajelor de către interlocutor. Orice sistem de mesagerie electronică ar putea uşura contactul organelor judiciare cu persoanele chemate să se prezinte în procedurile de pe rolul instanţelor (chiar şi în ipoteza în care nu există un acord prealabil al respectivei persoane, ipoteză în care nu ar putea interveni eventuale sancţiuni/mijloace de contrângere). În contextul discuţiilor existente pe marginea chestiunii citării prin Facebook, la nivelul conducerii instanţei se fac demersuri pentru a se analiza oportunitatea şi măsurile necesare pentru crearea unei asemenea cont“, mai adaugă purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca. 

Citaţii trimise pe reţele sociale în mai multe ţări, inclusiv în Africa de Sud şi Anglia

Potrivit acestuia, instanţe din Marea Britanie folosesc, de câţiva ani, citarea pe reţelele sociale în cazul în care nu reuşesc să dea altfel de cei pe care îi caută.

„Anul trecut, un avocat a primit permisiunea Tribunalului Hastings să trimită o citaţie prin Facebook ca o ultimă soluţie după ce un debitor a reuşit să evite toate formele convenţionale de comunicare. Desigur, nu este ca aceasta să devină metoda principală prin care se servesc citaţiile, deşi, din cauza uşurinţei cu care pot fi trimise, convocările Facebook devin probabil comune“, se arată pe themarysue.com

Despre citarea pe reţelele sociale se vorbeşte şi într-un articol de pe thetelegraph.co.uk.

Într-o postare de pe Linkedin.com se precizează că şapte state folosesc de câţiva ani reţelele sociale pentru a cita oameni la instanţe. Este vorba de Australia, Canada, Irlanda, Noua Zeelandă, Africa de Sud, SUA, Marea Britanie.

Mai puteţi citi:

Donald Trump invocă imunitatea prezidenţială pentru a scăpa de un proces în care este acuzat de incitare la violenţă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite