FOTO Preotul din fruntea Crucii Roşii Cluj care a convins un sat întreg să doneze sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Dejeu este preot în parohia Bucea, un mic sat la graniţa Clujului cu Bihorul. De un an este şeful Crucii Roşii din judeţul Cluj, deşi făcea acte caritabile din anii 80. Datorită lui, Bucea este primul sat din judeţ unde s-a donat sânge.

Mircea Dejeu este unul dintre preoţii pentru care profesia nu se opreşte la uşa bisericii. Este de un an şeful Crucii Roşii Cluj deşi face acte caritabile de mai bine de patru decenii.

„Tot ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, dar tot ce faci pentru alţii,rămâne“, este deviza preotului care păstoreşte o comunitate de aproximativ 300 de suflete dintr-un sat de la graniţa Clujului cu Bihorul.

Tatăl său a fost preot lângă Bucea (comuna Negreni), în localitatea Ciucea, unde se află Muzeul Memorial „Octavian Goga“. Povesteşte că a dat mai întâi la Litere, la franceză, dar nu a fost să fie şi a studiat apoi teologia la Sibiu. A absolvit în 78, iar în 1980 a ajuns în satul Bucea. În acelaşi an s-a înfiinţat parohia Bucea.

În 88 au venit în sat doi turişti din localitatea germană Lorsch cu care preotul s-a împrietenit. Cei doi erau membri ai Crucii Roşii din Lorsch (Germania). Un an mai târziu, aceştia s-au întors, însă nu au venit doar în vizită, ci cu un transport de alimente. Astfel a început relaţia lui Mircea Dejeu cu Crucea Roşie din Germania.

Preotul a fost cel care i-a mobilizat pe săteni (circa 250 de oameni) să doneze sânge, bucenii fiind astfel primii ţărani din judeţ care au donat sânge.
A fost şi profesor de religie, îi învăţa pe elevi nu numai pilde din Biblie, dar şi cum să se comporte în societate.

„Nu ne va mântui faptul că ne numim ortodocşi, musulmani sau budişti, ci credinţa“, spune preotul Mircea Dejeu.

În timp, din 80 încoace, a renovat atât biserica veche din sat, cât şi cea cea nouă (a cărui construcţie s-a încheiat în anul venirii lui în Bucea). A pus bazele căminului cultural şi a ridicat un monument în cinstea eroilor din Bucea căzuţi în Al Doilea Război Mondial. Monumentul - un vultur uriaş flancat de două tunuri – face obiectul glumelor unor săteni cârcotaşi.

„Ştiţi cum îi zic vulturului unii săteni? Cioara popii!“, spune râzând preotul. Acesta a fost şi viceprimar trei luni, respectiv consilier local.

Ofertă de muncă în State

În State i s-a făcut oferta să rămână acolo şi să fie preot, însă a refuzat deoarece .... trebuia să termine de construit căminul cultural din Bucea.

De când este în fruntea Crucii Roşii Cluj a organizat campanii umanitare precum „banca de alimente“, evenimente ca „Gala Voluntarului“ şi numeroase acţiuni caritabile în preajma sărbătorilor religioase mari (Paşte, Crăciun).

Spune că a fost înzestrat cu darul prieteniei, de aceea are prieteni în toată lumea - Germania, Italia, SUA.   „Se pare că Dumnezeu mi-a dăruit darul prieteniei pentru că am mulţi prieteni şi în ţară şi peste hotare“, este de părere preotul.

Vă recomandăm şi:

FOTO Scaunele dintr-un sat clujean ajung pe toate continentele

FOTO Biserica unde se fac slujbe ca în 1791, la lumina lumânării, şi seamănă cu o casă ţărănească din Apuseni

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite